Daunatorii legumelor

·  Coropisnita roade radacinile plantelor sau reteaza tulpina de la suprafata.
   Combatere: momeli toxice

·  Limax (melcul fara cochilie) ataca varza, morcovul, ardeii, vinetele, castravetii, salata, etc.
    Combatere: terenul infestat se prafuieste cu superfosfat praf, piatra vanata pisata fin, praf de var nestins, 15 gr la mp. 

 · Gargarita cepei produce pagube prin larvele sale care sapa galerii in frunzele de ceapa.
   Combatere: se strang si se ard resturile vegetale; la aparitia primelor gargarite, primavara devreme, se stropeste cultura cu Carbetox 0,1%, Sinoratox 0,15%, la care se adauga ca adeziv aracet 0,2%.

·  Musculita cepei ataca ceapa si usturoiul, are 2-3 generatii pe an; prima generatie de larve ataca frunzele si bulbii mai tineri, iar generatia a doua si a treia ataca bulbii, in care sapa galerii. Frunzele se ingalbenesc si se usuca.
   Combatere: se strang si se ard resturile vegetale; samanta si arpagicul se trateaza inainte; la aparitia primelor larve se stropeste cultura cu Sinoratox 0,15% si Carbetox 0,1%. 

·  Molia si musca morcovului si a telinei sunt daunatori ale caror larve sapa galerii in radacini si frunze.
   Combatere: strangerea si arderea resturilor vegetale; tratamente la aparitia primelor larve cu Sinoratox 0,15%, Carbetox 0,1%, Basudin 0,08%. 

·  Gargarita verzei : larvele sapa galerii in tulpina si frunze.
   Combatere: lucrari repetate ale solului (araturi, prasit); la aparitia adultilor, inainte de a depune oua, se stropeste cu Sinoratox 0,15%, Carbetox 0,15%, Diazinon 0,15%. 

·  Buha verzei este periculoasa pentru culturile de varza; omida colorata in verde pana la brun-cenusiu, poate atinge 4-5 cm lungime; face gauri in capatana ajungand pana la cotor. Ataca si conopida.
    Combatere: inainte de formarea capatanii se trateaza cultura cu Carbetox 0,4%, Sinoratox 0,15%, Decis 0,04%, 0,6-0,8 litri solutie la mp. Cu 20 zile inainte de recoltare se stopeaza tratamentul. 

·  Fluturele alb al verzei este de asemenea un daunator periculos. Fluturii au corpul negru cu aripi albe cu pete negre, rotunde. Larvele (omizile) sunt galben-cenusii cu trei dungi galbene pe spate. Omizile rod frunzele de varza pana la nervura principala. Daca atacul este puternic si nu se iau masuri de combatere, cultura poate fi distrusa. Ataca si conopida.
   Combaterea se face la fel ca la buha verzei. 

·  Gandacul de Colorado adult este de 8-12 mm lungime, de forma ovala, bombat pe spate; pe fiecare aripa are 5 dungi negre. Larvele rosii-caramizii se hranesc cu frunzele de cartofi, vinete, rosii, ardei. Daca nu se iau masuri de combatere tufele pot ramane fara frunze.
   Combatere: stropirea culturii la aparitia primelor insecte cu Decis 0,05%, Hostation 0,1%, 0,7-0,8 litri la mp. Pe suprafete mici insectele pot fi adunate cu mana inainte de a depune oua.

 

Arnica

Arnica

Specie caracteristică pentru fâneţe şi păşuni umede din zona montana şi subalpina. Specie înaltă de 20- 60 cm, cu o rozetă de frunze bazale şi câteva frunze tulpinale, fară peţiol, ovat-eliptice. Se caracterizeaza. printr-o inflorescenţă terminală, de culoare galbenă, însoţită de două inflorescenţe laterale situate sub cea terminală. In scopuri medicinale se recoltează numai inflorescenţa terminala. Planta fiind din ce în ce mai rara în flora noastre spontană, se recomandă reînsămânţarea toamna în locurile unde s-au recoltat inflorescenţele.

Compoziţie chimică

Inflorescenţele de Arnică conţin sesquiterpene lactonice de tipul henelaninei şi dihydrohenelaninei, flavonoide — în special izoquercitrină, lutcolin-7-glicozid şi astragalină, ulei esenţial conţinând tymol şi derivaţii acestuia, acizi fenol carbonici: clorogenic, cynarinic şi cafeic, precum şi cumarinc.

Farmacologie

Preparatele pe bază de arnică aplicate local au acţiune antiinflamatoare, analgezica şi antiseptică. Henelanina are actiune imunostimulantă.

Recomandări

— extern — sub formă de tinctură diluata cu apa, pentru efectele cicatrizante şi antiinflamatoare;

— intem — în doze mici, moderează activitatea centrilor nervoşi  superiori, având efecte antialgice şi sedative.

Mod de preparare şi administrare

Tinctura se prepară din 10 g inflorescenţe uscate la 100 ml alcool de 60°-70°, prin macerare timp de 8 zile.

— extern se aplică direct pe răni cu suprafaţa mica, iar diluată 1:1 cu apă fiarta şi răcită sub formă de comprese;

— intern 20-25 picături de două ori pe zi, atât ca sedativ, cât şi în spasmele arteriale şi arteroscleroză.

Contraindicaţii

In dozele menţionate nu prezintă contraindicaţii şi nici reacţii adverse. Tratamentul prelungit poate produce dermatite edematoase cu formare de pustule şi dermatite. In doze mai mari, devine toxică, iar în doze şi mai mari, are efecte paralizante. Nu se aplică nici extern pe plăgi deschise care au suprafaţa mai mare dc 3-4 cm². In acest caz, se poate aplica diluată sub formă de comprese.

Brusturele- efecte benefice

Brusturele

Planta înaltă bianuală de 1-2 m înălţime, cu rădăcina pivotanta, ramificată, de 30-60 cm lungime şi groasă pana la 6 cm. Frunzele sunt mari, triunghuilar ovate, verzi pe faţa superioară şi albicioase pe cea inferioară datorită perişorilor fini. Inflorescenţele sunt globuloase cu flori purpurii şi sunt prevazute cu ţepi cu vârful intors. Creşte de la şes până la munte pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, cailor ferate, lângă garduri.

Compoziţie chimică 

Acizi cafeilchimici: acid cafeic, acid clorogenic şi alţi derivaţi ai acidului cafeic; inulina (27-45%), mucilagii până la 69%, compuşi acetilenici sulfuraţi diverşi, dintre care acizii aretic, arctinone şi aretinale etc; un ulei esenţial bogat in acizi amari; acid cortuzic şi guianolizi dehidrocostuzicoiactonici, sitosteroli stigmasteroli şi acid gama-guadinino-n-butiric, lignani (neoaretina, arctigenina, arctiina, dancosteroli etc), săruri minerale.

Farmacologie

Fibrele conţinute în rădacina de brusture sunt capabile de-a încorpora compuşi toxici, absorbiţi eventual pe cale orală, între care policlorobenzenele, uşurând eliminarea acestora. Prin acest mecanism, poate acţiona direct asupra hepatocitelor, având acţiune dctoxifiantă.  Prin conţinutul în acizi cafeilchintci, conţinuţi în cantităţi apreciabile în rădacina de brusture, aceştia au proprietatea de-a proteja ficatul confruntat cu mulţi agenţi hepatotoxici. Printre altele, radacina de brusture reduce absorbţia intestinală de colesterol şi a lipidelor. Reduce de asemenea formarea acidului litocolic care este hepatotoxic, mutagen şi potential carcinogen. Aceste acţiuni au fost demonstrate ştiintific, justificând utilizarea empirică a brusturclui ca hepatoprotector, diuretic-depurativ şi detoxifiant.

Datorită acţiunii diuretic-depurative, detoxifiant-stimulante a secreţiilor hepato-biliare, brusturele acţionează în diferite dermatopatii: acnee, dermatite seboreice, furunculoze etc. La fel ca şi alte fibre dietetice vegetale, rădăcina de brusture are acţiune antinflamatorie şi antioxidantă. Printre altele, acizii cafeil-chinici protejează colagenul cutanat de efectele produse de expunerea la lumina solară directă şi a razelor UV şi inhiba hialurodinaza, enzima raspunzătoare de deteriorarea ţesuturilor cutanate şi subcutanate, specifică dermatopatiilor.

In ceea ce priveşte acţiunca hipoglicemiantă, aceasta se datoreste conţinutului foarte ridicat în inulină, privează pacientul de gustul dulee, carc nu se resoarbe în organism. Reduce şi absorbţia glucozei în organism. Deşi, în mod empiric, rădăcina de brusture se recomandă ca antilitiazic, până în prezent nu s-au facut cercetări ştiinţifice în această direcţie. 

Recomandări

— intern, se utilizează radacinile despicate şi uscate în afecţiuni hepatice pentru acţiunea coleretică (stimulentă a secreţiei de bile) şi pentru acţiunea diuretică şi uşor hipoglicemiantă. Se utilizează şi în tratamentul eczemelor si infecţiilor cutanate;

— extern, în diferite loţiuni pentru stimularea regenerării şi creşterii părului şi în arsuri. 

Mod de preparare şi administrare 

— decoct, folosind 2 linguriţe de radacina fragmentata mărunt, la o cană cu apa; se beau 2 căni pe zi;

- macerat la rece (6, 8 ore) preparat din 4 linguri de rădăcini la 1 l apă. Intreaga cantitate se bea repetat în cursul unei zile. Pentru diabetici se recomandă asocierea în părţi egale cu teci de fasole şi frunze de dud, din care se prepara un decoct scurt (5 miinute) compus dintr-o lingură amestec de planta la o cana cu apă. Se beau 2—3 căni pe zi.

— extern: revulsiv puternic sub formă de frecţii în dureri reumatice şi articulare; ca stimulent al creşterii părului în combinatie cu alte plante.

In dermatopatii se utilizează sub formă de decoct concentrat 2 linguri la o cană de apă pentru aplicaţii locale, combinat cu tratamentul intern. 

Contraindicaţii

Nu prezinta.

Efecte benefice ale ardeiului iute

ARDEIUL IUTE
(Capsicum anuum L.)

Specie mult cultivata in scopuri alimentar-condintentare, dar si în scop medicinal.

Compozitie chimica

Contine pana la 1,5% capsaicinoide (substanta care imprima gustul arzator) inclusiv capsaicina, pana la 1 %, dihidrocapsaicina, nordihidrocapsaicina si homocapsaicina, pigmenti carolenoidici care includ capsantina, capsorubina, alfa si beta-caroten, ulei gras, glicozide sterolice respectiv capsicozidele A, B, C, D, 12-15% proteine, vitaminele A şi C si urme de ulei volatil.

Farmacologie

Are actiune rubefianta (congestionanta intensa, dar trecatoare a pielii) si vasostimulanta, intrand în categoria medicamentelor analgezice topic (local) datorita continutului in capsaicinoide si capsaicina.
Are si actiune antiseptica, diaforetica si stimulanta a secretiilor gastrice.
Actiunea principala ramane cea a tratamentelor simptomatice, atat la adulti cat si la copii, în spasmele şi durerile musculare din zona umerilor, bratelor si coloanei vertebrale, pentru tratarea artritelor, reumatismului, nevralgiilor, lumbago, sciatica si degeraturi usoare.

Recomandări

— intern: in doze mici ca stimulent al secretiilor gastro-intestinale. Tinctura 10% este recomandata, in cura de dezintoxicare în alcoolismul cronic;
— extern: revulsiv puternic sub forma de frectii in dureri reumatice si articularc. Ca stimulent al creşterii parului în combinatie cu alte plante.

Mod de preparare si administrare

Pentru uz intern, tinctura se prepara din 10 g fructe uscate la 100 ml alcool de 70°. Ca stimulent gastric se iau 10-20 picaturi in putina apa cu 15 minute înainte de mancare. Pentru cura de dezintoxicare alcoolică se iau 50-60 picaturi in putina apa sau ceai, de mai multe ori pe zi, de cate ori individul simte nevoia sa bea.
Extern se prepara tot o tinctura din 20 g fructe la 100 ml alcool de 60°-70° cu care se fac frectii. In aceasta tinctura se poate imbiba vata, iar dupa uscare se aplică pe locul dureros cu ajutorul unui bandaj elastic.
Tot extern, pentru stimularea cresterii parului, se prepara o tinctura din parti egale de ardei iute, radacina de brusture si radacina de urzica, in alcool de 60°--70°, cu care se frictioneaza radacina parului ferind ochii.

Contraindicatii

Intern, în hiperaciditate, ulcer gastric si afectiuni hepatice si urorenale. Nu se aplica pe pielea lezata. In rare cazuri s-a constatat hipersensibilitatc manifestata prin urticarie.
Nota: Din ardeiul iute, Albert Szent Gyorgyi a extras pentru prima data (1927 -1932) vitamina C în stare cristalină (cca 200 mg/kg)

Efecte benefice ale busuiocului

BUSUIOCUL
(Ocimum basilicum L.)

Specie anuala de cultura cunoscuta în toate regiunile tării ca planta de cult sau condimentara, precum şi ca planta medicinala. Se utilizează partile aeriene ale plantei recoltate în timpul infloririi.

Compozitie chimica

Uleiul esential este în cantitate de 0,10-0,20%, fiind constituit în proportie de 70-88% metil chavicol şi cantitati mici de linalol, cincol, camfor, eugenol, limonen şi citrolenol. S-au mai identificat anetol, beta-sitosterol; saponozide trilerpenice şi taninuri în partile aeriene ale plantei. Semintele sunt bogate în mucilagii.

Farmacologie

Planta a fost putin studiata din punct de vedere farmacologic. Uleiul esential are acţiune antideprcsiva, antispastica, carminativa, digestiva, expectoranta, febrifuga, galactogoga, profilactica in boli infectioase; este cortico-adrenal şi tonic stomahic.
Recomandari

Datorita compozitiei foarte bogate a uleiului volatil pe care-l contine, planta se recomanda in tulburari gastro- intestinale si în tulburari ale cailor respiratorii.
Uleiul voiatil obtinut prin antrenare cu vapori de apa are numeroasc recomandari terapeutice: extern, ca insectifug şi calmant al întepaturilor de insecte. Sub forma de aerosoli, in bronsite, tuse, otalgii şi sinuzile. Stimulant al sistemului imunitar in guturai, gripa, boli infectioase. In afectiunile sistemului nervos se recomanda in anxietate (teama, frica), în depresii, oboseala, insomnie, migrene,tensiune nervoasa.

Mod de preparare şi administrare

Planta sub forma de infuizie preparata dintr-o lingura de frunze şi flori la o cana cu apa. Se bea cate o cana dupa mesele principale.
Se foloseste in diferite preparate culinare, in Franta si Italia in special.
Uleiul volatil, sub forma de inhalatii, frectii, unguente.
Intern, uleiul volatil se utilizcaza foarte diluat (10 picaturi la 100 g ulei comestibil) din care se ia cate o lingurita tot după mesele principale.

Contraindicatii

Foarte rare. Uneori, la unele persoane, prezinta intoleranta. Contraindicat in timpul sarcinii. Uleiul este iritant al pielii in cantitati mari.

Bolile şi dăunătorii frecvent întâlniţi pe răsaduri şi frunze de flori şi legume

1. Căderea răsadurilor are ca simptome brunificarea şi subţierea coletului plăntuţelor (plante nedezvoltate, abia ieşite din sămânţă). Porţiunea de deasupra rădăcinilor putrezeşte şi plantele mor. Ciuperca atacă aproape toate răsadurile atunci când nu sunt corelate temperatura, umiditatea şi aerisirea semănăturilor din spaţiile închise.

Pentru combatere folosiţi substanţe fungicide specifice (Captan, Captadin, Zineb, Ziram etc.) sau pe bază de Cu (zeamă bordeleză, Turdacupral etc.).

Măsurile de prevenire sunt: aerisirea periodică, temperatură constantă nu prea ridicată, umiditate moderată strict necesară, prăfuirea solului la semănat cu cenuşă sau cărbune de lemn pisat, tratamente repetate cu fungicide.

2. Rugina este o ciupercă parazită cu aspect prăfos sau fin - granulat, de culoare galben-oranj, ce se observă pe lujerii unor arbuşti neîngrijiţi, cum ar fi trandafirii urcători netăiaţi mai mulţi ani. Uneori apare şi pe partea dorsală a frunzelor trecând neobservată (mentă). Pentru combatere folosiţi fungicide ca Saprol, Trimidal, Bayleton, Derosal etc.

3. Făinarea se manifestă prin apariţia unui miceliu sub forma unui praf alb sau alb-gălbui pe frunze sau vârfuri tinere de ramuri, pe bobocii florali (aspect făinos). Ciuperca atacă o mare varietate de specii: trandafiri, begonii, regina-nopţii, arbuşti fructiferi, viţă-de-vie, castraveţi, ardei, vinete etc. Unele specii sunt mai rezistente la această boală.

O combateţi eficient cu substanţe fungicide, de exemplu: Tilt, Saprol, Fundazol, Sulf muiabil.

4. Fumagina este o altă ciupercă parazită cu aspect negru-prăfos - carbonizat ce se instalează pe frunzele şi pe lăstarii atacaţi de insecte (păduchi, musculiţă albă etc.) şi care se hrăneşte cu substanţele zaharoase eliminate de acestea. Substanţa lipicioasă apărută pe frunze (excrementele insectelor) se acoperă cu pudra carbonizată, iar ţesuturile debilizate deja mor prin asfixiere.

Pentru combatere aplicaţi tratamente cu fungicide şi spălaţi repetat cu apă.

Musculiţa albă de seră este o insectă minusculă cu zbor rapid întâlnită în spaţiile protejate (sere şi solarii) neglijate, de unde se extinde vara şi în exterior. Coloniile masive de ouă, larve şi adulţi sunt devastatoare. Pe cât sunt de mici exemplarele, pe atât de mari sunt pagubele. Pe partea dorsală a frunzelor produc înţepături numeroase hrănindu-se cu seva acestora, care în timp se usucă. Sunt preferate speciile din familia Solanaceae-tomate, Datura, Solanum capsicorum, petunia, dar şi trandafirul chinezesc, cala, muşcatele cu flori mari, Alstroemeria, Coleus etc.

Scăpaţi foarte greu de ele prin măsuri combinate de reducere a temperaturii până la limita suportabilă de plante (stagnează reproducerea musculiţelor), aplicând totodată insecticide puternice şi alternative, de exemplu: Regent, Actara, Karate.

5. Păduchele ţestos este o insectă periculoasă acoperită de un scut protector asemenea unei cruste. Se fixează pe ramuri în colonii masive, fiind totuşi greu vizibilă datorită culorii şi formei confundabile cu scoarţa lemnificată. Deseori atacă şi frunzele pe partea dorsală de-a lungul nervurilor.

Furnicile, care se hrănesc cu substanţe zaharoase eliminate, dar şi cu larvele şi ouăle acestora, ne pot indica uşor zona invadată prin frecvenţa cu care circulă în număr mare spre sursă.

Păduchele ţestos îl combateţi cu insecticide puternice aplicate repetat, chiar şi iarna în grădină dacă invazia a fost considerabilă în timpul verii. Folosiţi Regent, Karate, respectiv Ulei horticol, Oleo-ecalux, Carbetox etc.

Cum pregătesc vara amestecurile nutritive pentru iarnă

Mraniţa o obţineţi din fermentarea gunoiului de grajd. Dacă folosiţi gunoi proaspăt, prepararea durează 1-2 ani. Udaţi platformele şi întoarceţi periodic gunoiul pentru afânare şi omogenizare, la intervale de 2-3 luni.

În final, obţineţi un pământ de culoare închisă, uşor permeabil, bine structurat, lipsit de resturi vegetale vizibile.

Mraniţa e bogată în elemente nutritive, are o bună capacitate de reţinere a apei, este bine structurată şi se încălzeşte foarte uşor dacă este expusă la soare.

Dintre deficienţele mraniţei se numără conţinutul ridicat în buruieni şi prezenţa germenilor de boli şi dăunători. De asemenea, conţinutul excesiv de azot poate crea dezechilibru în creşterea răsadurilor.

Pământul de ţelină îl pregătiţi din brazde înierbate recoltate de pe terenuri înţelenite sau de pe terenuri cultivate cu lucernă sau trifoi.

Pământul de ţelină este fertil, bine structurat şi lipsit de germeni de boli şi dăunători.

Turba este foarte importantă în amestecurile nutritive pentru legume. Ea este foarte bine afânată, foarte bine structurată, are o mare capacitate de reţinere a apei şi o aerare foarte bună. Totodată este liberă de boli şi dăunători şi posedă un conţinut scăzut în elemente nutritive imediat accesibile plantelor.

Ca dezavantaj trebuie menţionată reacţia puternic acidă a unor turbe, dar care se corectează cu 1-2 kg var/1 mc turbă.

Efecte benefice albastrelele

(Centaurea cyanus)

Buruiana din cultura, specifica in lanurile de grau si secara, uneori pe marginea drumurilor rurale, prin locuri pietroase si uscate din regiunea de campie deluroasa din intreaga tara.Flori de culoare albastra, grupate in antodii("chiorchini"), globuloase terminale, cele marginale sub forma de palnie, cele interne mici cu nuante spre violaceu.

Compozitia chimica

Poliine (centaur x), poliene (centaur y); substante amare: centaurina (cnicina); un glicozid: cicorina; mucilagii, taninuri, un antocian glicozidic: cianina, antocianidine, saruri de potasiu si mangan.

Farmacologie

Fara a avea o actiune farmacodinamica specifica, se utilizeaza, in amestecuri de diferite ceaiuri medicinale, pentru proprietatile slab diuretice, astringente si tonic amare.

Recomandari

Astringent si antiinflamator in oftalmologie. Are actiune diuretica si tonic-amara. Intra in compozitia unor ceaiuri medicinale.Este un colorant vegetal lipsit de toxicitate.

Mod de preparare si administrare

- florile marginale ( Flores Cyani sine receptaculis);
- florile marginale si tubulare cu receptacul ( Flores Cyani cum receptaculis).
Ambele sortimente intra in compozitia ceaiurilor diuretice sau tonice-amare in proportie de 10-20%. Se prepara sub forma de infuzie. Pentru spalaturi oculare, se prepara o infuzie din o lingura flori la o cana cu apa.

Contraindicatii

Nu prezinta.

Efectele benefice ale afinelor

(vaccinium myrtillus - latina)

Subarbust de 10-15 cm din zona montana de la limita inferioara a molidisurilor pana in zona alpina.Spre deosebire de frunzele unei plante din aceeiasi familie, Merisorul (vaccinium vitis-idaea), frunzele de afin sunt cazatoare in fiecare toamna.Flori mici globuloase de culoare roz, fructe negre violacee.

Compozitia chimica

Frunzele de afin contin 10% taninuri, cantitati mici de arbutozid, acid chimic, miristic si palmitic, ericolina, derivati flavonici, acizi triterpenici, tiamina, saruri minerale.Fructele de afin contin 5-10 % taninuri de natura catehica, cca 30% zahar invertit.Componentele active principale din fructele de afin sunt antocianii, pigmentii coloranti de natura glicoziadica, printre care cei mai reprezentativi sunt delfinida, cianidina, petumidina si malvidina, glicozidati cu diferite zaharuri si, in total, alti 15 compusi.

Farmacologie

Antocianozoidele, componente principale ale fitocompusilor din afine, sunt active asupra bunei functionari a microcirculatiei.Administrarea pe cale orala a preparatelor pe baza de afine regleaza functionalitatea micricirculatiei sanguine si contractiunea ritmica a musculaturii netede a arteriolelor care controleaza fluxul hematic ce traverseaza diferite zone circulatorii.
O alta actiune favorabila a afinelor se inregistreaza in insuficenta venoasa clinica. S-a demonstrat actiunea asupra edemelor, in special periomaleolare, cauzate de o anormala permeabilitate capilara.
Actiunea antidiabetica a frunzelor se bazeaza pe derivatii flavonici care, asociati cu antocianii din fructe, favorizeaza vascularizarea pancreasului.Insulina este fixata pe proteinele de pe suprafata celulelor, astfel incat membrana celulara joaca un rol important in diabet.Tulburarile vasculare se dezvolta in cursul bolii (angiopatie diabetica), cauzand ingrosarea membranelor bazale si a peretilor vaselor mici, crescand permeabilitatea si cauzand astfel perturbari metabolice.Tinand seama de compozitia chimica a frunzelor s fructelor de afin si de actiunea farmacodinamica prezentata, utilizarea afinului in diabetul de tip II este perfect justificata.

Recomandari

Frunzele sunt astringente, modifica favorabil flora patogena intestinala; au actiune hipogliceminata( reduc cantitatea de zahar din sange si urina).
Fructele, datorita antocianilor, au actiune de protectie vasculara, in special retidiana, favorizand acuitatea vizuala si adaptarea ochiului la intuneric.Utile in dispepsii (digestie dificila).

Mod de preparare si administrare

Frunze sub forma de infuzie 1-2 lingurite la o cana de apa; se beau 2-3 cani pe zi. Fructele consumate proaspete sau congelate, 200 g pe zi; uscate 50-100 g pe zi; sub forma de sirop 50 g de doua ori pe zi; decoct 100 g fructe la 1 l apa. Se bea intreaga cantitate in timpul zilei. Sub forma de afinata, in cantitati moderate, in cazul celor carora alcoolul le este permis.

Contraindicatii

In constipatia cronica.

Cum alegem pamantul pentru flori?

In alegera unui pamant de cultura pentru plantele si florile de apartament si de gradina, sunt foarte mult lucruri de comentat, de aceea am sa ma rezum la esential.

Un pamant pe care il poate pregati orice pasionat de flori si plante de apartament si de gradina, este de fapt un amestec din diferita categorii de pamanturi.

Un amestec ceva mai universal, poate avea urmatoarele componente :

- pamant de telina bine fertilizat, macerat si odihnit ,
- pamant de frunze bine putrezite, sau mai pe scurt pamantul de padure,
- mranita - gunoiul de grajd bine putrezit ; cel mai bun fiind cel de cabaline si bovine
- nisip cu granulatie medie sau mare, in proportie de 3/2/2/1.

Uneori mranita se poate inlocui cu compost (resturi menajere si vegetale, bine putrezite in platforme sau containere).

Aceste componente se cern prin site corspunzatoare, se face proportia si se amesteca foarte bine.

De obicei se lasa un timp pentu omogenizare si apoi se foloseste. Daca este cazul, se dezinfecteaza si se deperaziteaza chimic si biologic.

In unele cazuri se pot adauga ingrediente cum ar fi : carbune vegetal (de lemn) maruntit ; granule de poliester expandat ; bucatele de lut ars sau caramida tiganeasca ; bucatele de argila ; calcar ; cochilii de melci sau scoici pisate ; muschi sau licheni ; ace de conifere ; scoarta de copac maruntita, etc.

Cu arderea (calcinarea), pamantului pentru flori in vederea dezinfectiei, nu sunt de accord.

Procedand asa, se distruge in totalitate microflora natirala care este necesara, si deasemenea structura naturala a pamantului. Obtinem un pamant steril si neadecvat culturii florilor si plantelor de apartament si de gradina, solul steril avind cu totul alta destinatie, de drenaj.

Bineinteles reteta prezentata mai sus nu este una farmaceutica. Ea sufera schimbari in functie de speciile de plante pe care le cultivam, de tipul ghiveciului folosit. De exemplu la unele plante cum ar fi suculentele, cactusii, Sedum ( iarba grasa), Crasula Lamprantus, Gosteria, Hawortia, Echeveria, etc, se diminieaza pina la eliminare mranita si marind proportia de nisip.

La plantele cu radacini firave cu dezvoltare in strat superficial cum sunt Violetele africane si de Parma, Gloxinia, Begoniile, etc alegem un ghiveci nu prea inalt si cu irigare prin strat freatic format direct la baza lui (fara a uda la suprafata pamantului) de tip SIBI, reteta va contine o proportie mai mare de pamant de frunza ( de padure), sau adaugam turba in detrimentul pamantului de telina.

Yucca - ghid de ingrijire si cultivare

Yucca este un gen din cele circa 40 de specii originare din America Centrala si India.
Are o tulpina lemnoasa, groasa si aspra, din care se desprind rozete de frunze ascutite, lungi si inguste. Yucca poate fi cultivata si in aer liber, in zone in care temperatura nu coboara sub 10oC. Se recomanda a se planta in sere.
Planta se multiplica prin prelevarea, primavara sau la inceputul verii, de fragmente de tulpina de minimum 10 cm lungime. Ele se trateaza cu pulbere de hormoni rizogeni, apoi se planteaza in ghiveci intr-o pozitie si la o adancime care sa le asigure verticalitatea. Pamantul trebuie sa fie un amestec de parti egale de turba si nisip grosier. Ghiveciul se acopera cu un clopot de plastic transparent, ferit de lumina directa a soarelui, la 24-27oC. Pamantul trebuie pastrat umed. Clopotul de plastic se indeparteaza dupa ce vlastarele tinere se vad (circa 3 saptamani de la plantare). Apoi, se pune ghiveciul intrun loc luminos.


Yucca (de obicei specia Yucca elephantipes este intalnita in florarii ) este o planta originara din Mexic sau Guatemala, din regiuni cu climat semi-arid fiind adaptata sa suporte soarele foarte puternic, diferente relativ mari de temperatures uneori (dar nu bruste), curentii de aer si seceta prelungita.

In stare naturala, in zonele originare, plantele adulte ating pana la 10m, dar in conditii de camera, tinute la vas cresc mai greu si de obicei au inaltimea de 2-2,5m.

Daca esti in posesia unui exemplar de Yucca trebuie in primul rand sa ii asiguri un sol mai nisipos (bine drenat) dar care sa contina suficienta hrana. Se poate folosi si panantul amestec pentru flori de camera, existent in florarii ( in nici un caz turba) la care se adauga nisip grosier (o parte panat : ¼ parti nisip) sau se poate realiza un amestec care sa cuprinda pamant de frunze de foioase, mranita bine descompusa, turba neagra (1/2 p), pamnat de gradina mai greu (o parte) si nisip (¼ parti). Amestecul este bundaca in momentul in care il stangeti in mana putin (fiind usor umed) nu se aglomereaza.

Pot fi folosite toate tipurile de vase existentein comert, dar care daca in incaperea in care tineti planta este multa umezeala, e bine sa folositi un vas ceramic. Pe fundul vasului se pune un strat de nisip grosier (pietris) sau spartura de ghiveci, apoi un strat mic de pamant. Se aseaza planta si se completeaza golurile cu pamant. Se uda bine pana cand apa curge in farfurie. Excesul de apa se arunca. Se uda a doua oara cand solul s-a uscat bine la suprafata.
Daca aerul din incapere este foarte uscat, saptamanal frunzele se stropesc bine cu apa.

Planta trebuie plasata intr-o incapere bine luminata, eventual in dreptul unei ferestre. Iarna se tine mai la racoare 16-18ºC, iar vara se poate suporta cu bine caldura din partament daca are lumina si apa suficienta.

Trebuie evitata stagnarea apei in sol si diferentele mari si bruste de temperatura (iarna). Daca tulpina a crescut foarte mult, in perioada de primavara se pot realiza taieturi, iar varfurile si portiunile, de tulpina taiate (15-30 cm) pot fi puse la inradacinat in sticle cu apa la lumina sau in nisip umed. In acest ultimo caz inainte de plantare in nisip se lasa sa se usuce taietura (o zi) sau se pudreaza cu praf de carbune pentru a impiedica aparitia mucegaiurilor. Pentru inmultire nu se folosesc portiuni de tulpina foarte batrane (lemnoase).

Treptat, frunzele de la baza au inceput sa se ingalbeneasca si s-au uscat. Am mutat-o din nou la lumina, dar frunzele de la baza continua sa se usuce. In afara de a-i schimba locul, nu am facut nici o schimbare in programul de ingrijire, doar ca tot in aceeasi perioada am schimbat-o intr-un ghiveci putin mai mare, deoarece crescuse. Acum, frunzele aparent sanatoase au inceput sa se decoloreze pe mijloc si in curand cred ca le voi pierde.
In primul rand, trebuie sa retii faptul ca yucca iubeste mult lumina. Intotdeauna ea va avea de suferit daca e tinuta in incaperi mai putin luminate. Dar, daca e sanatoasa, in momentul in care este adusa la lumina isi revine treptat.

Planta ta a suferit si din cauza schimbarii locului, dar in primul rand nu a suportat bine schimbarea pamantului. Fiind o planta suculenta, nu suporta solurile compacte, impermeabile. Are nevoie de un pamant care sa nu retina apa si sa permita aerisirea radacinilor. Si, de asemenea, are nevoie de mai putina apa decat multe dintre florile de apartament. De obicei, se foloseste o compozitie de substrat care sa contina o cantitate mai mare de nisip. Nu se foloseste turba (mai ales cea bruna). Ghiveciul trebuie sa aiba multe orificii pentru scurgerea apei.

Daca in acest moment planta mai traieste, trebuie scoasa din ghiveci si verificat daca baza tulpinii nu a putrezit cumva. Partea de tulpina ingropata in sol trebuie sa fie tare, iar radacinile albe. In cazul in care tulpina s-a inmuiat sau da semne ca va putrezi, planta va trebui sacrificata pentru a recupera macar portiunile sanatoase. Portiunea salvata se poate pune la inradacinat in apa, dar inainte se pudreaza locul taiat cu praf de carbune si se lasa o zi sa se usuce taietura.

Daca, dupa scoaterea plantei din ghiveci, constati ca radacinile sunt in stare buna, se lasa macar o zi sa se usuce solul inainte de replantare si nu se uda imediat.


Yucca
Daca are tulpina dreapta, neramificata, se poate taia la inaltimea de 60-70 cm de la sol, iar varful, daca nu e prea crud, se poate pune la inradacinat intr-o sticla cu apa, pe un pervaz de fereastra, dupa ce i s-au indeprat frunzele de la baza pe o portiune de 10-15 cm. De obicei, cand se realizeaza tunderea plantei, se pastreaza portiunea de tulpina sau ramura bine crescuta, dreapta, de 20-30 cm lungime de la sol sau de la locul de ramificare. Daca tulpina e mai groasa si e dezgolita de frunze se poate taia si mai sus, dar se are in vedere faptul ca de la locul de taiere vor porni ramuri care vor creste, iar, daca taierea e facuta prea sus, ramurile noi vor ajunge repede in tavan. Taierile se fac cele mai bine primavara.

GERBERA

Originara din Africa de Sud, America de Sud si Asia, Gerbera poarta numele unor botanisti germani. Ea a ajuns in Europa la 1900 si s-a impus in sortimentul floricol 60 de ani mai tarziu. Gerbera este o planta tufoasa, cu tulpina rizomatoasa si frunze adanc crestate, iar florile sale pot fi simple, asemanatoare celor de margareta, sau duble. La unele varietati florile pot avea si 20 cm in diametru. Radacinile sunt profunde, asa incat nu este neobisnuit ca ele sa ajunga chiar si la 80 cm adancime. Semintele sunt gazduite intr-o achena1 si au vitalitate slaba. Din acest motiv, indata ce sunt recoltate ele sunt si plantate. Florile pot fi albe, roz, galbene, portocalii, rosii, grena si de obicei au mijlocul mai intens colorat. Cele mai multe flori apar in intervalul aprilie-iunie si in al doilea an de vegetatie.

Ingrijire

Lumina este in cazul acestei plante factorul care genereaza inflorirea. Totusi, in zilele insorite de vara planta se umbreste macar partial. Iarna temperatura optima este de 13-15 grade C. In cazul in care temperatura coboara pana la 8 grade este de asteptat ca florile sa fie afectate. Caldura este necesara mai ales la nivelul radacinilor. Vara se recomanda 18-20 grade C, iar spatiile care gazduiesc plantele trebuie sa fie bine aerisite. Solul potrivit pentru Gerbera contine pamant de telina, mranita, turba si nisip. Udarea se face moderat pentru ca planta nu suporta prea multa umezeala in substrat. Valorile umiditatii relative (in aer 75%, in substrat 60%) trebuie supravegheate cu atentie.

Primavara si toamna, cand este perioada de maxima vegetatie, se aplica ingrasaminte de 2-3 ori pe luna. Dar cu grija pentru ca prea mult azot va duce la cresterea frunzelor in detrimentul infloririi si va sensibiliza planta la boli. Excesul de fosfor si calciu produce carenta de fier si cloroza. Insuficienta calciului deformeaza frunzele si florile, iar mugurii mor. Ingrasamintele cu reactie acida sunt cele mai potrivite pentru cultura Gerberei. Dupa parerea specialistilor, cel mai potrivit raport NPK este 2-0.8-1.5, iar pH-ul solului sa fie usor acid (5-6.5).

Inmultire

Planta se inmulteste prin seminte, diviziunea tufei si prin butasi. Se mai produc plante si "in vitro". Butasii trebuie sa contina o portiune de rizom si sa fie pudrati cu substante rizogene (ex. Radistim). Ei se inradacineaza intr-un amestec de nisip si turba. Temperatura minima la inradacinare este de 24 grade C si umiditate relativa 90%.

Sfat

Cand plantati Gerbera aveti grija ca solul sa contina pamant de telina, mranita, turba si nisip. Asigurati-i multa lumina, pentru ca aceasta este factorul care genereaza inflorirea. Atentie cand o udati pentru ca planta nu suporta prea multa umezeala in substrat, si planta este expusa din acest motiv unor boli care o pot distruge.

Atentie la udare

Udarea nepotrivita poate produce boli care distrug planta. Dezechilibrul elementelor din sol produce pierderea frunzelor, deformarea florilor si vestejirea mugurilor. Planta este atacata de paianjenul rosu, tripsi, musculita alba si cea miniera. Aceasta din urma ataca vara cand este foarte cald si poate sa faca ravagii. Afidele apar si ele din cand in cand. Desi sunt multe boli si daunatori in cazul Gerberei, exista substante in comert care sa va ajute sa le combateti cu succes

Protectia plantelor prin mijloace naturiste

Insecticide

- afide(paduchi), omizi, musculite, melci, paianjeni, pureci de plante

Tratament 1 - usturoi aprox.150g. maruntit se infuzeaza in 5 litri apa. Dupa treizeci de minute se filtreaza si se lasa sa se raceasca. Se adauga putin sapun sau lapte si se pulverizeaza pe plante.Tratamentul se repeta la interval de circa 14 zile.

Tratament  2 - pelin proaspat 150gr maruntit se infuzeaza in 5 litri de apa. Dupa zece minute se filtreaza se lasa sa se raceasca, se aduga putin sapun sau lapte. Se pulverizeaza pe plante.Tratament recomandat de trei ori la interval de 10 zile.

Tratament 3 – Ardei iute 150 gr maruntit se infuzeaza in 5 litri de apa. Se filtreaza dupa treizeci minute se lasa sa se raceasca si se pulverizeaza pe plante. Este un revulsiv puternic -indeparteaza toate insectele

Tratament 4 – 30 - 40ml. emulsie consistenta de sapun de rufe, preferabil cu pelin din cel vandut de tarani (in orasele mici se mai gaseste), se dizolva in 4 litri de apa. Se aduga 250ml alcool de 70 grade. Se pulverizeaza pe plante. Este un insecticid cu spectru larg de actiune.

Fungicide

Tratament 1 – cel cu usturoi de la capitolul precedent.

 

Tratament 2 – 150gr. hrean (radacini) infuzate in 5l. de apa. Se filtreaza dupa treizeci  de minute. Dupa ce se raceste se utilizeaza prin pulverizare pe plante si pe sol.

Tratament 3 - Ceapa salbatica, (pur /allium sibericum) 150gr. maruntita infuzata in 5 litri de apa. Se filtreaza dupa 30 minute si se pulverizeaza pe plante si pe sol.

Nota Bene

 Si la fungicide este recomandata adaugarea la solutia de pulverizat de sapun sau lapte pe post de adeziv.

Zmeurul

ZMEURUL este un semiarbust (1-2 m inaltimea lastarilor) apreciat pentru fructele sale, ce se coc in lunile iunie – iulie. El se cultiva de la campie pana la mari altitudini, in zone cu precipitatii bogate si media temperaturilor anuale de 9-100C. Zmeurul prefera spatiile semiumbrite. In arsita verii este indicata irigarea culturii de zmeur intre 7-14 zile, chiar si in perioadele fara fructificare. Fructele de zmeur au forme, marimi, arome si culori multiple.

Zmeurul in miniplantatie nu necesita tratamente speciale.

Zmeurul obisnuit fructifica pe tulpini de doi ani (crescute cu un an in urma, fara sa fructifice). Zmeurul remontat fructifica si in anul de crestere a tulpinilor si in cel de-al doilea an, realizand astfel maximum de recolte – doua in doi ani. Tulpinile de doi ani se usuca toamna dupa ce au rodit.

Soiurile de zmeur sunt cu tulpini cu tepi si cu tulpini fara tepi, iar fructele sunt de la marimea unui ou de porumbel pana la marimea unei alune turcesti. Fructele zmeurului remontat sunt din ce in ce mai mici de la rodirea din vara spre rodirile de toamna.

In fiecare an sunt recomandate trei taieri: suprimarea tulpinilor uscate (toamna tarziu, dupa ce substantele energetice din tulpini au migrat in radacini – lunile octombrie-noiembrie), rarirea tulpinilor anuale, daca este cazul, la 5-10 buc./cuib (primavara devreme, pentru a inlatura tulpinile degerate in iarna) si scurtarea varfurilor la 80-120 cm (toamna sau primavara).

Lucrarea solului cultivat cu zmeur  se face in octombrie – noiembrie la adancimea de 8-15 cm protejand radacinile zmeurului (care cresc la suprafata solului). Se suprima lastarii crescuti in afara cuibului, intre plante sau randuri. In timpul lucrarii solului nu folosesc decat ingrasamant natural   (3 kg de mranita/mp sau 3l de lichid fermentat timp de 10 zile/mp), aplicat de trei ori pe an.

Artificiul consta in taierea tulpinilor de zmeur obisnuit la inaltimi diferite, pentru a prelungi sezonul de fructificare a zmeurului, astfel: 1/3 din tulpini se scurteaza la 50-60 cm, 1/3 la 80-90cm si 1/3 la 100-120cm. Tulpinile mai inalte vor fructifica primele, apoi celelalte, dublandu-se astfel durata de coacere a fructelor. Taierile se fac, de regula, toamna tarziu, dupa migrarea substantelor energetice in radacini, sau primavara devreme.

Replantarea se face o data la 8-10 ani, despartind tufa de zmeur dintr-un cuib. Perioada de plantare – operatie ce trebuie facuta la aceeasi adancime la care au crescut drajonii, intr-o zi cu temperaturi pozitive, inaintea primelor ingheturi. Distanta de plantare este de 50 cm intre plante si 150 cm intre randuri. In cultura de zmeur este indicat a se plasa 1-2 stupi cu albine, pentru o mai buna polenizare a florilor in timpul fructificarii.

Cum se inmulteste ficusul

Ficusul se inmulteste prin butasire; se fac butasi cu 2-4 frunze. Deoarece planta contine latex, butasii se tin 10-15 min in apa calda (30-35 grade Celsius) sau se lasa sa se usuce latexul in aer, dupa care se inlatura. Este de preferat ca, pentru o inradacinare sigura, sa se foloseasca stimulatori de inradacinare. Inradacinarea se produce in 4-6 saptamani, la 25-28 grade Celsius. Perioada cea mai buna pentru butasire este in lunile ianuarie-februarie-martie, la temperatura camerei, pentru a evita atacul unor daunatori care sunt favorizati de aerul uscat existent in majoritatea apartamentelor. Este sensibil la atacul paduchilor lanosi, testosi si paianjenului rosu, precum si la boli ca patarea neagra, antracnoza, alternarioza.

Este originar din regiunile subtropicale şi tropicale şi, în prezent, sunt cunoscute peste 800 de specii. Ficusul creşte sub formă de arbust foarte apreciat pentru frumuseţea frunzelor de un verde închis, lucioase. Dacă primăvara şi vara, ficusul trebuie udat abundent, stropit cu apă şi pe frunze, toamna şi iarna se udă mai puţin şi, de asemenea, stropirea frunzelor făcându-se mai rar. Iarna, temperatura nu trebuie să scadă sub 10°C.

Cum se înmulţeşte ficusul?

Pregătiţi ghiveciul, un amestec de turbă cu nisip, un borcan şi un ţăruş. Cu un cuţit ascuţit sau cu un foarfece de grădină tăiaţi vârful plantei (cam 8 cm) cu tot cu frunză. Puneţi-l deoparte câteva ore. Capătul inferior al răsadului se înfige în pământul umed, pus într-un ghiveci cu un drenaj bun (un strat de 4-5 cm), până la baza frunzei. Alături bateţi ţăruşul. Frunza se înfăşoară în jurul butaşului şi al ţăruşului. Legaţi totul cu un şnur sau o sârmuliţă subţire, nu prea strâns. Acoperiţi butaşul cu un borcan. Păstraţi ghiveciul la o temperatură de 25 C. Descoperiţi butaşul în fiecare zi, câte 15 minute. Dacă pământul se usucă, udaţi-l. După 3-4 săptămâni desfaceţi frunza. Dacă din mugur se dezvoltă frunze tinere, lăsaţi planta neacoperită.

Petunii

Le intalnesti vara peste tot, in gradini, parcuri, alei, dar le prieste si pe balcoane sau terase. Asta pentru ca nu sunt flori pretentioase, dar sunt decorative si frumoase.

Petuniile se numara printre plantele anuale cele mai populare si cele mai mult folosite pentru amenajarea estivala a gradinilor, teraselor sau balcoanelor. Sunt foarte mult apreciate atat pentru coloritul variat si marimea florilor, precum si pentru durata lunga de inflorire.

Sunt originare din Brazilia si Argentina, unde se cunosc circa 15 specii spontane ale acestui gen. In Europa, cultivarea lor a inceput inca de la inceputul secolului XX. Prin stradania horticultorilor au fost obtinute, de-a lungul timpului, din Petunia nyctaginiflora si Petunia violacea, numeroase varietati. Cultura lor este simpla si au pretentii reduse fata de sol si expozitie, de aceea se si pot cultiva in multe scopuri: in parcuri si gradini pentru ronduri sau rabate, singure sau in combinatie cu alte plante. Trebuie sa stii ca petuniile sunt rezistente la vant si florile nu se strica daca ploua sau daca se face frig. Soiurile pitice, cu crestere compacta cu flori mici sau mari, simple sau duble, sunt foarte frumoase daca sunt plantate in ghivece.

Au nevoie de mult soare si prefera soluri bogate in substante organice, in special gunoi de grajd la care se adauga putin nisip pentru ca apa sa treaca mai usor prin acest amestec. Pe timpul iernii le poti cultiva chiar si in interior. Pentru aceasta trebuie sa faci rasaduri pe care le transplantezi in septembrie in ghivece mici. Le lasi afara intr-un loc adapostit si inainte de a da inghetul le asezi la o fereastra insorita. Prin ianuarie incep sa apara primii muguri de flori.

Pentru o ramificare mai buna si o inflorire abundenta se ciupesc varfurile lastarilor. Plantele au nevoie de fertilizari la fiecare 2-3 saptamani cu un ingrasamant bogat in azot.

Inmultirea petuniilor se face in special prin seminte. In cazul varietatilor mai deosebite si care nu produc seminte suficiente se poate recurge la butasire, care se efectueaza usor, din varfuri de lastari, si aproape in orice anotimp.

Frunzele tinere sau varful mladitelor de petunii sunt adeseori atacate de purici de plante. Daca ii observati, stropiti frunzele cu o solutie speciala de combatere a acestor daunatori. Repetati procedura dupa o saptamana.

Uneori pot fi atacate de paduchi de sera (popular cunoscuti sub numele de paduchi albi). Pot fi combatuti turnand in pamantul plantei solutie DECIS in concentratie 0,1%. Repetati procedura dupa 10 zile.

Plantele care dau semne de putrefactie sau ciuperci trebuie indepartate imediat de pe balcon, pentru ca boala sa nu se raspandeasca si asupra plantelor sanatoase.

Stiai ca...

Rasadurile de petunii din ultima generatie, cunoscuta sub numele de cascada, pot fi procurate din magazine specializate sau sere de flori. Acum exista astfel de magazine specializate.

In piete, la tarani, intalnim adesea sortimente de petunii care se inmultesc pe baza de seminte. Din pacate, sunt mai putin rezistente la conditii neadecvate si daunatori. De aceea, desi sunt mai ieftine, nu merita sa arunci banii si munca ta pe ele.

In conditiile de acasa putem sa pregatim rasaduri pe baza de seminte de petunie obisnuita, de gradina.

Crinul - ghid de ingrijire si cultivare

Crinul este cea mai veche floare cultivata de om; "prietenia" dateaza de cel putin cinci milenii, fiind chiar mai veche decat cea cu trandafirul. Pretuirea acordata acestei plante e datorata atat insusirilor sale tamaduitoare, cat si aspectului ei decorativ.

In medicina populara, bulbii erau folositi pentru cataplasme si oblojeli, pentru dezinfectii si pentru prepararea unei bauturi contra muscaturilor de sarpe. Ca element decorativ, apare pe obiectele de cult si pe podoabe, reprezentand in antichitate speranta, puritatea si triumful. Impreuna cu trandafirul si cu laurul, era folosit la greci si romani pentru incununarea fruntilor invingatorilor. Desi creste in stare salbatica mai mult in Orient si in Europa, crinul a ajuns si pe continentul african, fiind foarte apreciat in Egiptul antic, unde simboliza chiar tara Egiptului (hieroglifa care reprezenta crinul simboliza Egiptul). Cateva milenii mai tarziu crinul devine simbolul regalitatii in Franta.

Genul botanic Lilium, din care face parte crinul, cuprinde numeroase specii de climat subtropical pana la temperat, raspandite in special in Orient si Europa, dar si pe continentul american si african. Specia cea mai cunoscuta, de care e legata istoria acestei flori, este Lilium candidum (Crinul alb), cu flori albe in forma de potir, cu parfum imbatator. In Europa a patruns din Orient, ca planta cultivata, adusa de fenicieni, greci, romani, arabi si turci, desi ea este intalnita aici si in stare spontana. Ca an de inceput al culturii crinului, in Europa este considerat anul 1905, cand botanistul englez Willson a introdus crinul regal (Lilium regale), cu toate ca pe acest continent se cultivau demult crinii asiatici. In ultima suta de ani au fost creati numerosi hibrizi, dar nici unul nu a reusit sa ocupe locul crinului alb si al celui regal (imperial) in privinta formei, parfumului si culorii.

Crinul alb (Lilium candidum), sau "crinul Madonei", prezinta in sol un bulb solzos, usor oval, cu diametru care poate trece de 8 cm. Tulpina care poarta florile, de 90-100 cm naltime, poate susutine pana la 20 de flori mari, albe si parfumate. Este rezistent la ger, putand ierna afara.

Crinul regal sau imperial (Lilium regale), originar din China, are in sol un bulb de dimensiuni mai mari, de culoare purpurie. Florile mari, parfumate, ca niste palnii, sunt albe pe dinafara, cu o usoara tenta visinie pe nervuri si stropite cu galben in interior. Ele sunt grupate cate 3-5 spre varful tulpinii florale. Nu este asa de rezistent la ger cum este crinul alb.

Crinul vargat de Japonia (Lilium tigrinum) are in pamant un bulb mare solzos din care apare tulpina de 150 cm inaltime, care poarta spre varf 15-20 de flori rosii-portocalii, stropite in interior cu purpuriu. Pe tulpina florala, la subsoara frunzelor apar cate 2 bulbili prin care planta se poate inmulti.

Crinul de padure (Lilium martagon), salbatic, originar din Europa, intalnit si la noi in tara, atinge 100 cm inaltime si face flori purpurii, grupate cate 20 in inflorescente. Petalele sunt rasucite mult in exterior. Exista forme si cu alte culori.

Crinul poate fi cultivat fara prea mari dificultati intr-o gradina obisnuita. Inmultirea se realizeaza prin mai multe metode, accesibile tuturor amatorilor: despartirea bulbilor, prin bulbili aerieni, prin frunzele solzoase ale bulbilor, prin butasi de frunze si seminte.

Cel mai usor se realizeaza desfacerea bulbilor dupa ce au fost scosi din pamant, in luna iulie. Dupa 15-20 de zile de pastrat la rece (70C), se pot planta din nou in gradina.

Inmultirea prin bulbili aerieni se foloseste la Lilium tigrinum si la alte specii care formeaza bulbili la baza frunzelor.

In cazul despartirii frunzelor solzoase ale bulbilor (metoda de inmultire rapida a soiurilor valoroase), acestea se pun la inradacinat in ghivece cu turba (4 parti), nisip (1 parte), pamant de frunze (1 parte), in loc cald (200C). Dupa inradacinare si formarea bulbililor, acestia se planteaza in ghivece mici, in care se tin pana la inflorire (circa 2 ani).

Bulbii se planteaza in gradina toamna (septembrie-octombrie) sau chiar vara (iulie-august), in cazul crinului alb. Inradacinarea se produce pana in momentul venirii frigului. In iernile cu geruri puternice terenul se protejeaza (frunze, paie, ramuri). Primavara-vara plantele se prasesc, se uda si li se administreaza ingrasaminte (lichide sau solide).

Intretinerea copacilor din gradina

Una dintre cele mai importante activitati in gradina este plantarea si "cosmetizarea" copacilor.

Daca nu aveti copaci in gradina si intentionati sa cumparati, nu uitati ca, inainte de a merge la o pepiniera, trebuie sa aveti la indemana cateva detalii despre solul din gradina: culoarea solului, densitatea acestuia, umiditatea, gradul de tasare, dar si cantitatea de lumina solara care ajunge la sol. Daca va e mai usor, luati o proba de sol cu voi.

Inainte de a alege intre tipurile de copaci care se potrivesc solului din gradina voastra, tineti seama de cateva caracteristici ale gradinii. Astfel, daca aceasta este destul de mare si are o latura orientata catre strada, alegeti copaci care vor creste inalti. Vor fi nu numai o bariera foarte buna impotriva poluarii, ci si un bun izolator fonic. In plus, vor proteja gradina de vant si de intemperii. Daca aveti o gradina mai micuta, o idee foarte buna ar fi pomii fructiferi: veti avea flori superbe in fiecare primavara si fructe din productie proprie vara sau toamna. In plus, acestia cresc destul de putin in inaltime si sunt mai usor de ingrijit. Copacilor proaspat plantati nu le trebuie pastrate decat ramurile cele mai puternice. Prima tundere se va face abia anul urmator. Copacii deja existenti in gradina trebuie curatati in general primavara, pentru a avea o coroana frumoasa si armonioasa. Exceptie fac anumite specii de pomi fructiferi, care se tund numai iarna. Curatarea copacilor se face foarte simplu, cu ajutorul unui emondor de inaltime. Acesta este o unealta de taiat crengi cu brat telescopic, usor de manevrat, cu care veti reusi sa ajungeti chiar si la cele mai inalte ramuri.

Ca regula generala, prima etapa a curatarii copacilor este indepartarea crengutelor uscate si a ramurilor care nu mai au muguri. Un mod simplu de a testa starea de sanatate a ramurilor este scrijelirea usoara, cu unghia sau cu un cutit nu foarte ascutit, a scoartei acestora. O ramura sanatoasa va scoate la iveala un strat secundar de coaja verde. Cu cat este mai deschisa nuanta de verde, cu atat ramura este mai aproape de uscaciune. O ramura uscata va avea un al doilea strat de culoare maro. Aceea va trebui cu siguranta indepartata. O taiere corecta a crengilor uscate se face chiar la baza acestora, fara insa a inainta prea aproape de trunchi. Daca aveti un copac cu varful rupt de furtuna sau din cauza greutatii zapezii, varful respectiv se va taia pentru a permite crengii celei mai apropiate sa devina un varf nou. In plus, taiati toate crengile care intra in contact cu linii de tensiune, stalpi sau chiar case. Daca sunt indreptate inca din primele faze de crestere a copacului, crengile nu vor afecta aceste elemente.

Apoi, tineti cont de faptul ca soarele trebuie sa patrunda printre crengile copacului pana aproape de trunchi, astfel incat toate frunzele sa fie expuse la lumina. Dintre crengile principale, de baza, trebuie pastrate atatea cat sa ramana intre ele un spatiu de circa 3% din inaltimea totala a copacului. Pentru crengile secundare, aveti in vedere si linia generala a coronamentului, pentru ca acestea nu trebuie sa depaseasca lungimea ramurilor principale. Pastrati numai una dintre ramurile crengilor bifurcate, astfel incat spatierea crengilor sa fie cat mai buna.

Ingrijirea de primavara a copacilor este o activitate placuta si relaxanta. Cu uneltele potrivite, oricine isi poate modela copacii din gradina asa cum doreste. In plus, o buna curatare le va asigura cresterea sanatoasa si viguroasa. Cu gradina astfel pregatita, anotimpurile calde vor crea in gradina voastra peisaje de poveste.