Kalanchoe - ghid de ingrijire si cultivare

Genul Kalanchoe cuprinde circa 130 de specii de plante, in marea majoritate suculente, dintre care cateva se adapteaza foarte bine la cultivarea in apartament si sunt aprecite pentru frunzele frumoase si pentru florile de diferite culori: roz, rosu, portocaliu sau galben. In mod natural infloresc primavara, dar pot fi fortate pentru a inflori in preajma Craciunului.

Cand infloreste Kalanchoe?

Cultivare. Desi adesea se trateaza ca si plante anuale, multe Kalanchoe infloresc an dupa an, in general primavara. Imediat ce florile se ofilesc, pendunculii florali trebuie taiati deasupra primei perechi de frunze, pentru ca prezenta lor sa nu slabeasca planta; dupa aceasta operatie, o puteti replanta. Primavara si vara udati-o abundent permitand pamantului sa se zvante intre doua udari succesive; la fiecare 4 saptamani diluati in apa un ingrasamant lichid; mentineti planta la temperatura camerei si in plina lumina, dar la adapost de raele directe ale soarelui. Toamna si iarna reduceti cantitatea de apa; pamantul trebuie sa fie doar usor umed, motiv pentru care trebuie sa-l lasati sa se zvante intre 2 udari consecutive. Administrati ingrasaminte la fiecare 2 saptamani si mentineti o temperatura de cel putin 10 °C.

Reproducere. Se pot obtine butasi de la extremitatile tulpinilor: taiati-i cu lungimea de 8 - 10 cm si lasat-i sa se szante 2 zile; presarati putina pulbere de hormoni tizogeni pe suprafata taiata si plantati-o intr-un pamant pentru cactusi amestecat cel putin nisip grosier; tineti butasii la 21 °C si la lumina indirecta pana cand se inradacineaza, apoi tratati-i ca si pe plantele adulte. Unele specii (Kalanchoe daigremontiana) dezvolta pe marginile frunzelor propagule care pot fi desprinse cu delicateti si plantate intr-un pamanr pentru cactusi.

Pericole si precautii. Atentie la excesul de apa care produce putrezirea frunzelor  si radacinilor (in schimb, lipsa apei este mai bine tolerata). Prezenta unor formatiuni pufoase, albe, pe tulpini si frunze indica prezenta cosenilelor fainoase; puteti sa le indepartati cu o pensula inmuiata in alcool denaturat sau stropind planta cu un insecticid specific.

Aglaonema - ghid de ingrijire si cultivare

Originara din Sud-Estul Asiei Aglaonema apartine unei familii de o frumusete extraordinara; se cultiva pentru frunzele lor, adesea vargate si pentru influorescentele varatice. Sunt plante usor de cultivat, dar necesita caldura si umiditate intreg anul. Se amplaseaza in plina lumina chiar daca sunt capabile sa suporte bine si umbra. Cresc foarte lent.

Cultivare. Plantele adulte se transvazeaza la fiecare 2-3 ani, in luna aprilie, la o temperatura constanta nu mai mica de 18 - 21 °C; amestecul compus din pamant, nisip, turba si muschi trebuie sa fie bine drenat. Trebuie sa fiti atenti sa nu ii comprimati deoarece aceasta ar putea incetini cresterea plantei. Aglaonema pretinde caldura atat vara, cat si iarna, necesitand temperaturi in jurul a 18 °C vara si nu mai mici de 15 °C iarna. Aceaste plante se uda regulat si abundent;furnizati-le un ingrasamant lichid o data la 2 saptamani. Toamna si iarna amplasati-le la umbra sau in plina lumina (dar niciodata direct la soare), intr-un loc ferit de curenti de aer; udati-le atat cat sa mentineti amestecul din ghiveci umed.

Reproducere. Aglaonema se reproduce in aprilie, plantand (intr-un amestec similar celui folosit pentru plantele adulte) mladite bazale care prezinta 3 sau 4 frunze noi si radacini bune. Fiti atenti ca temperatura sa fie mentinuta in jurul a 21 °C pana cand vlastarele se vor "prinde". Vara, in jurul partii inferioare a plantei se formeaza lastarii tineri; puteti sa ii prelevati in primavara urmatoare lasandu-le atasate cateva radacini, iar apoi sa ii plantati in ghivece. Semintele de Aglaonema nu se pot gasi cu usurinta; in orice caz, se insamanteaza in luna martie intr-o ladaita, la adancimea de 6 mm, in pamant umed, la temperatura de 21 °C. Tufele mari de plante batrane se pot divide si replanta in timpul verii.

Pericole si precauti.Paianjenul rosu este unul dintre putinii paraziti care pot contamina aceasta planta; combateti-l prin stropire regulata cu apa si acaricide specifice pentru plantele de apartament, Mucegaiul cenusiu Botrytis si petele frunzelor sunt rare si se combat cu fungicide. Evitati sa lasati planta in plin soare, frunzele se pot arde sau rasuci.

Ce este fainarea? Metode de prevenire a fainarii

Fainarea este cauzata de diferite specii de ciuperci parazite.Sporii care asigura inmultirea ciupercilor se raspandesc prin contact direct sau prin circulatia aerului, ajungand de la o planta la alta.

Fainarea are doua forme. La cele mai multe plante protectia este asamanatoare, dar in cazul trandafirilor si a legumelor, este determinata de specia de fainare. De aceea se impune cunoasterea diferentelor dintre diferitele grupe de micoze.

Fainarea propriu-zisa

Primul semn al fainarii este aparitia unui strat alb pe suprafata frunzei, frecvent si pe partea dorsala a acestora, pe tulpine sau chiar pe flori. Boala slabeste planta, ceea ce se poate vedea si pe frunzele ei ofilite, care de multe ori cad. Fainarea propriu-zisa apare de regula pe plante in perioade foarte calde si uscate.

Fainarea falsa

Caracteristicile sale sunt petele de culoare galben-maroniu, uneori petele rosii, precum si stratul alb de pe dosul frunzelor. Fainarea falsa apare pe timp umed. Poate dauna legumelor intr-atat incat toata recolta trebuie distrusa.

Prevenirea fainarii

Plantele sensibile se vor planta in locuri aerisite. Trandafirii si liliacul de exemplu in partea insorita si uscata a gradinii. Respectati distanta recomandata intre plante astfel ca ele sa nu ajunga prea aproape una de alta. Alegeti numai soiuri de plante rezistente la fainare. Pulverizati pe plante substante biologice fortificante.

Metode naturale de prevenire a fainarii.

• Rariti tufele arbustilor pentru a asigura aerisirea corespunzatoare a lastarilor.

• Turnati apa de udat la radacina plantei. Evitati umezirea frunzelor, pentru a nu favoriza aparitia fainarii. Nu folositi sisteme de irigatii prin aspersiune.

• Adunati frunzele cazute, impiedicand astfel iernarea micozelor, ce primavara arataca lastarii noi.

• Ca prevenire pulveritati solutii din fiertura de plante sau de ceai. Folositi un aparat de pulverizare de buna calitate.

Pentru ambele tipuri de fainare exista substante pulverizante naturale eficiente. Acestea se pot utiliza si la plantele bolnave, dar este mai indicat sa le folositi in scopuri preventive in perioada de varf a dezvoltarii plantei (iunie-august) de 1-3 ori pulverizand deopotriva planta si solul.

Fiertura din coada-calului

La 10 litri de apa se adauga 1 kg de planta proaspata sau 150 g de planta uscata de coada-calului.Se va macera planta in apa timp de o noapte, apoi se va fierbe timp de 30 de minute. Solutia astfel obtinuta se va raci si se va pulveriza dupa filtrare si diluare ( 1 parte fiertura, 5 parti apa).

Ceai de usturoi

Opariti 75 g de usturoi taiat in bucati mici cu 10 l apa. Solutia racita se utilizeaza fara diluare.

Pesticide ecologice pentru trandafiri - paduchii de trandafir

Daca observati contaminarea trandafirilor cu daunatori, cumparati pesticide lichide sau praf, speciale pentru daunatorii in cauza si inofensive fata de insectele benefice. Stropiti numai pe vreme innorata sau seara.

Pentru unii daunatori, ca paduchii de frunza (paduchii de trandafir), putem prepara solutii ecologice.

Extract de urzici contra paduchilor de frunza: macerati timp de 24 ore 1 kg de urzici proaspete in 1 litru de apa. Filtrati solutia obtinuta si stropiti plantele.

Solutie sapun lichid si alcool contra paduchilor de frunza: diluati 200g sapun lichid si 1/4 litru alcool denaturat in 10 litri de apa. Folositi solutia fara diluare.

Afinul - beneficii

Afinul
Vaccinium Myrtillus L.

(Fam. Ericaceae)

Arbust răspândit pe suprafeţe întinse (afinişuri) în zona montană din ţara noastră, introdus experimental şi în cultură. La limita atât de apropiată între „medicament" şi „aliment", afinele reprezintă un bun exemplu, ele fiind şi veritabile produse fitomedicinale (Fructus Myrtilli), cunoscute încă din Antichitate şi, în acelaşi timp, şi alimente. Dioscoride este primul care le-a indicat contra dizenteriei, deşi proprietăţile lor antidiareice se cunoşteau cu mult timp înainte.

Principalii Constituenti

Fructele de Afin contin cca 86% apă. Continutul în protide este relativ redus (0,6%), iar acizii organici sunt în proportie de cca 1%, dintre care acidul citric cca 0,9%, iar acidul benzoic, tartric şi malic între 0,05-0,15%. Contin cca 13% hidraţi de carbon, săruri de K (65 mg%), Ca (10 mg%), Na  (l mg%), P (10mg%) şi Fe (0,7%), taninuri, pectine şi pectoze, o substanţă colorantă, mirtilina şi antocianozide, care joacă rolul de vitamina P. Conţinutul în provitamina A este în jur de 20 mg%, în vitaminele Bl şi B2 şi în niacină între 0,02-0,04 mg% fiecare, iar vitamina C este clar reprezentată (cca 15 mg%). Vitamina E există în cantitaţi mici. Ca săruri minerale, conţin K (50 mg%), calciu (10 mg%), fosfor, sulf, magneziu, mangan, fier (1 mg%).

Puterea energetica a fructelor crude este de 60 kcal, din care se resorb 90%.

Recomandari Terapeutice

Intern.

Datorită conţinutului în taninuri şi acizi organici — în special acidul benzoic, precum şi datorită conţinutului în substanţe antibacteriene, fructele proaspete sau uscate de Afin au un rol important în fitoterapia enterocolitelor, în dizenterie şi în colibaciloză (sindrom entero-renal).

In fructe, taninurile sunt combinate cu substanţe colorate, care se scindează în intestin prin hidroliză sub acţiunea unor enzime. Taninurile astfel separate protejează mucoasele, iar substanţele colorante potenţează acţiunea astringentă. Mai mult, s-a demonstrat că extractul total de afine posedă remarcabile proprietăţi bacteriostatice şi bacteriolitice. Prin această acţiune complexă, taninuri — substanţe colorante — substanţe fitoncide, dezvoltarea colibacililor (cauza diareii de fermentaţie) poate fi oprită într-o singură zi. Fructele de Afin acţionează şi asupra bacilului lui Eberth şi al lui Gaertner. De menţionat este şi faptul că proprietaţile bacteriostatice şi bacteriolitice se menţin şi după uscarea fructelor.

Un rol terapeutic important îl joacă glicozidele antocianice asupra aparatului circulator şi în special asupra vederii, aşa după cum au arătat cercetătorii francezi din Clermont-Ferrand, care au elaborat şi un produs farmaceutic pe această bază.

Nu este de neglijat nici acţiunea anti-helmintică a fructelor de Afin şi în special în oxiuriază. Fiind complet inofensive, se administrează în special copiilor, timp de 3 zile consecutiv, perioadă în care nu se consumă nici un alt aliment, cel mult 100 g lapte zilnic sau apă la cerere (în cazul tratamentului cu fructe uscate).

Atât asupra tubului digestiv cât şi asupra aparatului respirator, afinele au o acţiune anticatarală, în diversele stări inflamatorii ale acestor aparate.

Protectoare ale pereţilor vasculari, afinele sunt utilizate în hemoragiile datorate fragilităţii pereţilor vasculari, purpure, tulburări circulatorii (varice, arterite, sechele de flebită, afecţiuni coronariene, sechele de infarct), recomandându-se şi în ateroscleroză. In afecţiuni hepatice au rol de regenerare a celulei hepatice.

Afinele au, de asemenea, rol hipoglicemiant, fiind utile ca antidiabetice.

Extern. 

Tot datorită conţinutului mare în taninuri, afinele dau rezultate bune sub formă de gargarisme în faringite, stomatite, afte, candidoze bucale.

Tratamentul antihemoroidal intern se poate completa şi cu spălături locale sau comprese cu decoct sau macerat la rece.

în fine, au şi acţiune antieczematoasă. Se recomandă şi în tratamentele rănilor sângerânde.

Ce este macerarea. Maceratul la rece

Ce este macerarea. Maceratul la rece

Se obtine din fructe si legume taiate in bucati mici sau razuite printr-o razatoare de sticla, material plastic sau metal inoxidabil, peste care se pune cantitatea de apa prescrisa. Se lasa in contact 6-8 ore, nu mai mult, deoarece, mai ales vara, la temperatura mediului ambiant pot surveni fenomene de fermentare sau de dezvoltare a unor bacterii prezente în mediul ambiant sau chiar pe suprafata plantelor. Se recomanda ca vara macerarea sa se faca la cca +4°C, la frigider.
Dupa pastrare in contact cu apa, maceratul se filtreaza prin tifon dublu, iar în final se stoarce continutul din tifon. Maceratul astfel obtinut se foloseste imediat sau se pastrează la frigider ma-ximum 24 de ore.

Aloe Vera - efecte benefice

Aloe Vera
(Aloe vera, sin. Aloe brbadense Mill.)

Principalele specii utilizate încă din Antichitate au fost denumite de botanişti diferit. Intre acestea, menţionez: Aloe vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina, Aloe ferox etc.
In prezent speciile de Aloe se cultivă în numeroasc zone ale lumii: bazinul mediteranean, în Insulele Antile, în Indiile de Vest, Africa, India etc.
Aceste specii sunt plante xerofite (de locuri aride), carc reţin însă în frunze mari cantităţi de apa şi se aseamănă cu speciile de Agave. Sunt plante robuste, cu tulpina scurtă, care poartă un buchet de frunze alungite, groase, cărnoase, cu aspect ornamental. Ele dezvoltă o tulpină florală dc cca 1 m înălţime, care la vârf are un buchet de flori de culoare galbenă sau roşie. Toate sunt considerate plante medicinale, mai puţin specia cultivată la noi in ghivece ca plantă omarnentală (Aloe arborescens).


Compoziţie chimică
 
 Componentul principat este aloina, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanţă greu solubilă în apă şi nu poate fi scindată decât sub acţiunea unor agenţi de oxidare. Aloina este însoţită de rhamnozidele ei (alantozidele A şi B). Răşina de Aloe mai conţine cantităţi mici de aloe-emodină, crizofanol sub formă liberă sau heterozidcă. Pe lângă derivaţii antracenici, răşina de Aloe mai conţine şi alte rezine (10-20%), ulei esenţial în cantităţi foarte mici, aloerezina, săruri minerale etc. In prezent, prin prelucrări speciale, o bună parte din derivaţii antracenici (cu acţiune purgativă) sunt îndepărtaţi, punându-se accentul pe conţinutul foarte mare în aminoacizi: 20 din cei 22 aminoacizi din structura corpului uman şi 7 aminoacizi esenţiali care nu pot fi sintetizaţi de organism. Gelul de Aloe vera mai conţine enzime şi fitohormoni cu rol important în metabolismul celular, peste 20 minerale şi microclementc absolut necesare organismului: calciu, fosfor, fier, potasiu, cupru, clor, zinc, magneziu etc, precum şi toate vitaminele necesare zilnic omului. Dintre plante, este singura în care s-a identificat vitamina B12. Produsele moderne pe bază de Aloc vera mai conţin lignină şi saponozide, precum şi alte substanţe active care acţionează sinergic.


Farmacoiogie

In trecut, răşina de Aloe era considerată ca cel mai eficient produs laxativ purgativ vegetal de tip antrachinonic. Acţiunea este în funcţie de doză: în doze de 0,02-0,06 g are acţiune tonic stomahică şi colagogă (facilitează evacuarea bilei secretate de vezica biliară). în doze dc 0,10 g, are acţiune laxativă, iar în cantitate de 0,20-0,50 g este purgativ.
In prezent, răşina de Aloe se utilizează din ce în ce mai puţin, din cauza prezenţei derivaţilor antrachinonici care sunt puşi sub semnul întrebarii, deoarece utilizarea îndelungată ar favoriza dezvoltarea cancerului colono-rectal. De aceea, se procedează la eliminarea antracenozidelor prin procedee specifice tehnicii farmaceutice, preparatele pe bază de Aloe vera capătând alte valenţe terapeutice.
Dintre proprietăţiie preparatelor moderne de Aloe vera, le vom menţiona pe cele mai importante: capacitatea de penetrare: produse din această plantă, studia-te şi aprobatc de cele mai competente foruri ştiinţifice internaţionale, au demon-strat ca gclul dc Aloe penctrcază până la al şaptelea nivel, de la piele până la os, antrenând substanţcle active. Apa şi soiuţiile apoase (infuzii, decocturi, macera-tc) patrund doar două straturi alc pieiii.
Acţiunea antimfecţiosa, respectiv proprietăţile antibacteriene, antiparazita-re, antivirale, este remarcabilâ. Aceste preparate modernc întâresc capacitatea sistemului imunitar şi stimulează regenerarea celulară prin tonifierea acestei funcţii. Nu este de neglijat nici acţiunea sedativă, inducând o stare dc calm şi relaxare.