Kalanchoe - ghid de ingrijire si cultivare

Genul Kalanchoe cuprinde circa 130 de specii de plante, in marea majoritate suculente, dintre care cateva se adapteaza foarte bine la cultivarea in apartament si sunt aprecite pentru frunzele frumoase si pentru florile de diferite culori: roz, rosu, portocaliu sau galben. In mod natural infloresc primavara, dar pot fi fortate pentru a inflori in preajma Craciunului.

Cand infloreste Kalanchoe?

Cultivare. Desi adesea se trateaza ca si plante anuale, multe Kalanchoe infloresc an dupa an, in general primavara. Imediat ce florile se ofilesc, pendunculii florali trebuie taiati deasupra primei perechi de frunze, pentru ca prezenta lor sa nu slabeasca planta; dupa aceasta operatie, o puteti replanta. Primavara si vara udati-o abundent permitand pamantului sa se zvante intre doua udari succesive; la fiecare 4 saptamani diluati in apa un ingrasamant lichid; mentineti planta la temperatura camerei si in plina lumina, dar la adapost de raele directe ale soarelui. Toamna si iarna reduceti cantitatea de apa; pamantul trebuie sa fie doar usor umed, motiv pentru care trebuie sa-l lasati sa se zvante intre 2 udari consecutive. Administrati ingrasaminte la fiecare 2 saptamani si mentineti o temperatura de cel putin 10 °C.

Reproducere. Se pot obtine butasi de la extremitatile tulpinilor: taiati-i cu lungimea de 8 - 10 cm si lasat-i sa se szante 2 zile; presarati putina pulbere de hormoni tizogeni pe suprafata taiata si plantati-o intr-un pamant pentru cactusi amestecat cel putin nisip grosier; tineti butasii la 21 °C si la lumina indirecta pana cand se inradacineaza, apoi tratati-i ca si pe plantele adulte. Unele specii (Kalanchoe daigremontiana) dezvolta pe marginile frunzelor propagule care pot fi desprinse cu delicateti si plantate intr-un pamanr pentru cactusi.

Pericole si precautii. Atentie la excesul de apa care produce putrezirea frunzelor  si radacinilor (in schimb, lipsa apei este mai bine tolerata). Prezenta unor formatiuni pufoase, albe, pe tulpini si frunze indica prezenta cosenilelor fainoase; puteti sa le indepartati cu o pensula inmuiata in alcool denaturat sau stropind planta cu un insecticid specific.

Aglaonema - ghid de ingrijire si cultivare

Originara din Sud-Estul Asiei Aglaonema apartine unei familii de o frumusete extraordinara; se cultiva pentru frunzele lor, adesea vargate si pentru influorescentele varatice. Sunt plante usor de cultivat, dar necesita caldura si umiditate intreg anul. Se amplaseaza in plina lumina chiar daca sunt capabile sa suporte bine si umbra. Cresc foarte lent.

Cultivare. Plantele adulte se transvazeaza la fiecare 2-3 ani, in luna aprilie, la o temperatura constanta nu mai mica de 18 - 21 °C; amestecul compus din pamant, nisip, turba si muschi trebuie sa fie bine drenat. Trebuie sa fiti atenti sa nu ii comprimati deoarece aceasta ar putea incetini cresterea plantei. Aglaonema pretinde caldura atat vara, cat si iarna, necesitand temperaturi in jurul a 18 °C vara si nu mai mici de 15 °C iarna. Aceaste plante se uda regulat si abundent;furnizati-le un ingrasamant lichid o data la 2 saptamani. Toamna si iarna amplasati-le la umbra sau in plina lumina (dar niciodata direct la soare), intr-un loc ferit de curenti de aer; udati-le atat cat sa mentineti amestecul din ghiveci umed.

Reproducere. Aglaonema se reproduce in aprilie, plantand (intr-un amestec similar celui folosit pentru plantele adulte) mladite bazale care prezinta 3 sau 4 frunze noi si radacini bune. Fiti atenti ca temperatura sa fie mentinuta in jurul a 21 °C pana cand vlastarele se vor "prinde". Vara, in jurul partii inferioare a plantei se formeaza lastarii tineri; puteti sa ii prelevati in primavara urmatoare lasandu-le atasate cateva radacini, iar apoi sa ii plantati in ghivece. Semintele de Aglaonema nu se pot gasi cu usurinta; in orice caz, se insamanteaza in luna martie intr-o ladaita, la adancimea de 6 mm, in pamant umed, la temperatura de 21 °C. Tufele mari de plante batrane se pot divide si replanta in timpul verii.

Pericole si precauti.Paianjenul rosu este unul dintre putinii paraziti care pot contamina aceasta planta; combateti-l prin stropire regulata cu apa si acaricide specifice pentru plantele de apartament, Mucegaiul cenusiu Botrytis si petele frunzelor sunt rare si se combat cu fungicide. Evitati sa lasati planta in plin soare, frunzele se pot arde sau rasuci.

Ce este fainarea? Metode de prevenire a fainarii

Fainarea este cauzata de diferite specii de ciuperci parazite.Sporii care asigura inmultirea ciupercilor se raspandesc prin contact direct sau prin circulatia aerului, ajungand de la o planta la alta.

Fainarea are doua forme. La cele mai multe plante protectia este asamanatoare, dar in cazul trandafirilor si a legumelor, este determinata de specia de fainare. De aceea se impune cunoasterea diferentelor dintre diferitele grupe de micoze.

Fainarea propriu-zisa

Primul semn al fainarii este aparitia unui strat alb pe suprafata frunzei, frecvent si pe partea dorsala a acestora, pe tulpine sau chiar pe flori. Boala slabeste planta, ceea ce se poate vedea si pe frunzele ei ofilite, care de multe ori cad. Fainarea propriu-zisa apare de regula pe plante in perioade foarte calde si uscate.

Fainarea falsa

Caracteristicile sale sunt petele de culoare galben-maroniu, uneori petele rosii, precum si stratul alb de pe dosul frunzelor. Fainarea falsa apare pe timp umed. Poate dauna legumelor intr-atat incat toata recolta trebuie distrusa.

Prevenirea fainarii

Plantele sensibile se vor planta in locuri aerisite. Trandafirii si liliacul de exemplu in partea insorita si uscata a gradinii. Respectati distanta recomandata intre plante astfel ca ele sa nu ajunga prea aproape una de alta. Alegeti numai soiuri de plante rezistente la fainare. Pulverizati pe plante substante biologice fortificante.

Metode naturale de prevenire a fainarii.

• Rariti tufele arbustilor pentru a asigura aerisirea corespunzatoare a lastarilor.

• Turnati apa de udat la radacina plantei. Evitati umezirea frunzelor, pentru a nu favoriza aparitia fainarii. Nu folositi sisteme de irigatii prin aspersiune.

• Adunati frunzele cazute, impiedicand astfel iernarea micozelor, ce primavara arataca lastarii noi.

• Ca prevenire pulveritati solutii din fiertura de plante sau de ceai. Folositi un aparat de pulverizare de buna calitate.

Pentru ambele tipuri de fainare exista substante pulverizante naturale eficiente. Acestea se pot utiliza si la plantele bolnave, dar este mai indicat sa le folositi in scopuri preventive in perioada de varf a dezvoltarii plantei (iunie-august) de 1-3 ori pulverizand deopotriva planta si solul.

Fiertura din coada-calului

La 10 litri de apa se adauga 1 kg de planta proaspata sau 150 g de planta uscata de coada-calului.Se va macera planta in apa timp de o noapte, apoi se va fierbe timp de 30 de minute. Solutia astfel obtinuta se va raci si se va pulveriza dupa filtrare si diluare ( 1 parte fiertura, 5 parti apa).

Ceai de usturoi

Opariti 75 g de usturoi taiat in bucati mici cu 10 l apa. Solutia racita se utilizeaza fara diluare.

Pesticide ecologice pentru trandafiri - paduchii de trandafir

Daca observati contaminarea trandafirilor cu daunatori, cumparati pesticide lichide sau praf, speciale pentru daunatorii in cauza si inofensive fata de insectele benefice. Stropiti numai pe vreme innorata sau seara.

Pentru unii daunatori, ca paduchii de frunza (paduchii de trandafir), putem prepara solutii ecologice.

Extract de urzici contra paduchilor de frunza: macerati timp de 24 ore 1 kg de urzici proaspete in 1 litru de apa. Filtrati solutia obtinuta si stropiti plantele.

Solutie sapun lichid si alcool contra paduchilor de frunza: diluati 200g sapun lichid si 1/4 litru alcool denaturat in 10 litri de apa. Folositi solutia fara diluare.

Afinul - beneficii

Afinul
Vaccinium Myrtillus L.

(Fam. Ericaceae)

Arbust răspândit pe suprafeţe întinse (afinişuri) în zona montană din ţara noastră, introdus experimental şi în cultură. La limita atât de apropiată între „medicament" şi „aliment", afinele reprezintă un bun exemplu, ele fiind şi veritabile produse fitomedicinale (Fructus Myrtilli), cunoscute încă din Antichitate şi, în acelaşi timp, şi alimente. Dioscoride este primul care le-a indicat contra dizenteriei, deşi proprietăţile lor antidiareice se cunoşteau cu mult timp înainte.

Principalii Constituenti

Fructele de Afin contin cca 86% apă. Continutul în protide este relativ redus (0,6%), iar acizii organici sunt în proportie de cca 1%, dintre care acidul citric cca 0,9%, iar acidul benzoic, tartric şi malic între 0,05-0,15%. Contin cca 13% hidraţi de carbon, săruri de K (65 mg%), Ca (10 mg%), Na  (l mg%), P (10mg%) şi Fe (0,7%), taninuri, pectine şi pectoze, o substanţă colorantă, mirtilina şi antocianozide, care joacă rolul de vitamina P. Conţinutul în provitamina A este în jur de 20 mg%, în vitaminele Bl şi B2 şi în niacină între 0,02-0,04 mg% fiecare, iar vitamina C este clar reprezentată (cca 15 mg%). Vitamina E există în cantitaţi mici. Ca săruri minerale, conţin K (50 mg%), calciu (10 mg%), fosfor, sulf, magneziu, mangan, fier (1 mg%).

Puterea energetica a fructelor crude este de 60 kcal, din care se resorb 90%.

Recomandari Terapeutice

Intern.

Datorită conţinutului în taninuri şi acizi organici — în special acidul benzoic, precum şi datorită conţinutului în substanţe antibacteriene, fructele proaspete sau uscate de Afin au un rol important în fitoterapia enterocolitelor, în dizenterie şi în colibaciloză (sindrom entero-renal).

In fructe, taninurile sunt combinate cu substanţe colorate, care se scindează în intestin prin hidroliză sub acţiunea unor enzime. Taninurile astfel separate protejează mucoasele, iar substanţele colorante potenţează acţiunea astringentă. Mai mult, s-a demonstrat că extractul total de afine posedă remarcabile proprietăţi bacteriostatice şi bacteriolitice. Prin această acţiune complexă, taninuri — substanţe colorante — substanţe fitoncide, dezvoltarea colibacililor (cauza diareii de fermentaţie) poate fi oprită într-o singură zi. Fructele de Afin acţionează şi asupra bacilului lui Eberth şi al lui Gaertner. De menţionat este şi faptul că proprietaţile bacteriostatice şi bacteriolitice se menţin şi după uscarea fructelor.

Un rol terapeutic important îl joacă glicozidele antocianice asupra aparatului circulator şi în special asupra vederii, aşa după cum au arătat cercetătorii francezi din Clermont-Ferrand, care au elaborat şi un produs farmaceutic pe această bază.

Nu este de neglijat nici acţiunea anti-helmintică a fructelor de Afin şi în special în oxiuriază. Fiind complet inofensive, se administrează în special copiilor, timp de 3 zile consecutiv, perioadă în care nu se consumă nici un alt aliment, cel mult 100 g lapte zilnic sau apă la cerere (în cazul tratamentului cu fructe uscate).

Atât asupra tubului digestiv cât şi asupra aparatului respirator, afinele au o acţiune anticatarală, în diversele stări inflamatorii ale acestor aparate.

Protectoare ale pereţilor vasculari, afinele sunt utilizate în hemoragiile datorate fragilităţii pereţilor vasculari, purpure, tulburări circulatorii (varice, arterite, sechele de flebită, afecţiuni coronariene, sechele de infarct), recomandându-se şi în ateroscleroză. In afecţiuni hepatice au rol de regenerare a celulei hepatice.

Afinele au, de asemenea, rol hipoglicemiant, fiind utile ca antidiabetice.

Extern. 

Tot datorită conţinutului mare în taninuri, afinele dau rezultate bune sub formă de gargarisme în faringite, stomatite, afte, candidoze bucale.

Tratamentul antihemoroidal intern se poate completa şi cu spălături locale sau comprese cu decoct sau macerat la rece.

în fine, au şi acţiune antieczematoasă. Se recomandă şi în tratamentele rănilor sângerânde.

Ce este macerarea. Maceratul la rece

Ce este macerarea. Maceratul la rece

Se obtine din fructe si legume taiate in bucati mici sau razuite printr-o razatoare de sticla, material plastic sau metal inoxidabil, peste care se pune cantitatea de apa prescrisa. Se lasa in contact 6-8 ore, nu mai mult, deoarece, mai ales vara, la temperatura mediului ambiant pot surveni fenomene de fermentare sau de dezvoltare a unor bacterii prezente în mediul ambiant sau chiar pe suprafata plantelor. Se recomanda ca vara macerarea sa se faca la cca +4°C, la frigider.
Dupa pastrare in contact cu apa, maceratul se filtreaza prin tifon dublu, iar în final se stoarce continutul din tifon. Maceratul astfel obtinut se foloseste imediat sau se pastrează la frigider ma-ximum 24 de ore.

Aloe Vera - efecte benefice

Aloe Vera
(Aloe vera, sin. Aloe brbadense Mill.)

Principalele specii utilizate încă din Antichitate au fost denumite de botanişti diferit. Intre acestea, menţionez: Aloe vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina, Aloe ferox etc.
In prezent speciile de Aloe se cultivă în numeroasc zone ale lumii: bazinul mediteranean, în Insulele Antile, în Indiile de Vest, Africa, India etc.
Aceste specii sunt plante xerofite (de locuri aride), carc reţin însă în frunze mari cantităţi de apa şi se aseamănă cu speciile de Agave. Sunt plante robuste, cu tulpina scurtă, care poartă un buchet de frunze alungite, groase, cărnoase, cu aspect ornamental. Ele dezvoltă o tulpină florală dc cca 1 m înălţime, care la vârf are un buchet de flori de culoare galbenă sau roşie. Toate sunt considerate plante medicinale, mai puţin specia cultivată la noi in ghivece ca plantă omarnentală (Aloe arborescens).


Compoziţie chimică
 
 Componentul principat este aloina, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanţă greu solubilă în apă şi nu poate fi scindată decât sub acţiunea unor agenţi de oxidare. Aloina este însoţită de rhamnozidele ei (alantozidele A şi B). Răşina de Aloe mai conţine cantităţi mici de aloe-emodină, crizofanol sub formă liberă sau heterozidcă. Pe lângă derivaţii antracenici, răşina de Aloe mai conţine şi alte rezine (10-20%), ulei esenţial în cantităţi foarte mici, aloerezina, săruri minerale etc. In prezent, prin prelucrări speciale, o bună parte din derivaţii antracenici (cu acţiune purgativă) sunt îndepărtaţi, punându-se accentul pe conţinutul foarte mare în aminoacizi: 20 din cei 22 aminoacizi din structura corpului uman şi 7 aminoacizi esenţiali care nu pot fi sintetizaţi de organism. Gelul de Aloe vera mai conţine enzime şi fitohormoni cu rol important în metabolismul celular, peste 20 minerale şi microclementc absolut necesare organismului: calciu, fosfor, fier, potasiu, cupru, clor, zinc, magneziu etc, precum şi toate vitaminele necesare zilnic omului. Dintre plante, este singura în care s-a identificat vitamina B12. Produsele moderne pe bază de Aloc vera mai conţin lignină şi saponozide, precum şi alte substanţe active care acţionează sinergic.


Farmacoiogie

In trecut, răşina de Aloe era considerată ca cel mai eficient produs laxativ purgativ vegetal de tip antrachinonic. Acţiunea este în funcţie de doză: în doze de 0,02-0,06 g are acţiune tonic stomahică şi colagogă (facilitează evacuarea bilei secretate de vezica biliară). în doze dc 0,10 g, are acţiune laxativă, iar în cantitate de 0,20-0,50 g este purgativ.
In prezent, răşina de Aloe se utilizează din ce în ce mai puţin, din cauza prezenţei derivaţilor antrachinonici care sunt puşi sub semnul întrebarii, deoarece utilizarea îndelungată ar favoriza dezvoltarea cancerului colono-rectal. De aceea, se procedează la eliminarea antracenozidelor prin procedee specifice tehnicii farmaceutice, preparatele pe bază de Aloe vera capătând alte valenţe terapeutice.
Dintre proprietăţiie preparatelor moderne de Aloe vera, le vom menţiona pe cele mai importante: capacitatea de penetrare: produse din această plantă, studia-te şi aprobatc de cele mai competente foruri ştiinţifice internaţionale, au demon-strat ca gclul dc Aloe penctrcază până la al şaptelea nivel, de la piele până la os, antrenând substanţcle active. Apa şi soiuţiile apoase (infuzii, decocturi, macera-tc) patrund doar două straturi alc pieiii.
Acţiunea antimfecţiosa, respectiv proprietăţile antibacteriene, antiparazita-re, antivirale, este remarcabilâ. Aceste preparate modernc întâresc capacitatea sistemului imunitar şi stimulează regenerarea celulară prin tonifierea acestei funcţii. Nu este de neglijat nici acţiunea sedativă, inducând o stare dc calm şi relaxare.

Ce dimensiuni de ghivece sa aleg?

In momentul schimbarii plantelor din ghivece, alegeti-le pe cele suficent de stramte pentru a respecta un anume echilibru intre dezvoltarea partii aeriene a plantei si cea a radacinilor. 

De regula, pentru o planta aflata in faza de dezvoltare, folositi un ghiveci cu un diametru mai mare cu 2-3 cm decat cel anterior. 

Pentru o planta ajunsa la maturitate, alegeti un ghiveci identic sau putin mai mare, fiindca in acest caz este vorba, indeosebi, de reinnoirea unei parti din mranita. 

Pentru speciile cu crestere rapida sau pentru plantele mari, puteti sa folositi un ghiveci cu diametrul mai mare cu 4-5 cm.

Tipuri de ingrasaminte pentru plante

Fiecare planta ar trebui sa beneficieze de un program de fertilizare specific, in functie de particularitatile ei metabolice si de modul ei de viata.

Majoritatea plantelor de interior sunt comercializate intr-un substrat de turba aproape pura. Acest material fiind inert, dar retinand bine apa si sarurile minerale, rezultatele sunt spectaculoase.

Din pacate, in casa, nu puteti controla decat temperatura. Luminozitatea depinde de fenomenele meteo si de anotimpuri, umiditatea de dumneavoastra, la fel ca si udarea.

De aceea, schimbati ghivecele noilor plante, folosind un substrat mai echilibrat si mai bogat decat cel originar. Fertilizati planta dupa trei luni

 

Ingrasaminte universale

Sunt, in general, produse echilibrate, cu concentratii egale de elemente nutritive. Ingrasamintele universale pot fi comparate cu produsele generice si standard. Pot fi folosite pentru intretinerea plantelor obisnuite.Totusi este mai bine sa folositi ingrasaminte specifice.

Ingrasaminte generice

  

Aceste produse foarte raspandite se impart in doua categorii : ingrasaminte pentru plante verzi si ingrasaminte pentru plante cu flori. Este un mod simplu, dar eficient de a aborda fertilizarea plantelor din casa, fiecare specie putand fi incadrata intr-una din aceste doua categorii.

Pentru a simplifica ingrasamantul  „plante verzi” stimuleaza cresterea si dezvoltarea tulpinilor si frunzelor, iar ingrasamantul „plante cu flori” favorizeaza procesul de inflorire.

 

Ingrasaminte specializate 

Produsele cu o formula adaptata la nevoile unui grup de plante. Fabricantii folosesc denumirii generice. Un ingrasamant „citrice” poate fi folosit la toate plantele care fac fructe (Ardisia, Capsicum) si pentru palmieri.

Un ingrasamant „orhidee” este perfect pentru bromeliacee si pentru majoritatea plantelor acidofile, precum gardenia sau ferigile.

Ingrasamantul „bonsai” se potriveste tuturor arborilor si altor plante lemnoase.

 

Cum se manifesta lipsa apei la plante?

Cand planta nu mai gaseste in sol apa de care are nevoie pentru a-si asigura subzistenta, ea apeleaza la rezervle sale. Speciile care dispun de organe groase sau solide ( trunchi, bulb, pseudobulb, rizom, tubercul, scoarta, caudex, tulpini sau frunze carnoase) pot rezista unor perioade de uscaciune ce dureaza mai multe luni. Este cazul cacteelor si al unor suculente (plante pietricele). In schimb, plantele cu tulpini subtiri sau foarte fragede, speciile cu frunze mari, suple si fine sufera mult mai repede din cauza lipsei de apa. Atunci cand celulele cedeaza o parte din lichidul pe care il contin, isi pierd rigiditatea si tesuturile lor se i

ndoaie sau se ofilesc. Este semnul cel mai evident al lipsei de apa. In majoritatea cazurlor, este suficient sa imbibati pamantul din ghiveci pentru ca planta sa-si reia turgescenta.Atentie, vestejirea epuizeaza planta si afecteaza dezvoltarea ei normala. Interveniti la timp, dar cu moderatie, ca sa alimentati planta cu apa.

Mararul, efecte benefice

Mararul
(Anethum graveolens)

Originar din zona mediteraneeana si Asia, mararul este cultivat in toata Europa si America si face parte dintre verdeturile cel mai des folosite in multe bucatarii ale lumii.Pe vremuri, era folosit de egipteni si chinezi in tratarea afectiunilor digestive, dar are multe alte valente terapeutice.

Omoara bacteriile

Are proprietati antibacteriene si, din acest motiv, este de ajutor in tratarea infectiilor interne si externe.Decoctul de marar este foarte bun pentru infectiile interne, iar pentru rani, semintele usor zdrobite puse direct pe locul afectat stimuleaza vindecarea. Cateva picaturi de ulei volatil au efect antibiotic puternic.

Stimuleaza eliminarea radicalilor liberi

Clorofila din marar activeaza procesele care favorizeaza eliminarea radicalilor liberi. Acest fenomen este de ajutor si in prevenirea bolilor de inima, cancer si multe alte afectiuni.

Leac pentu stomac

Problemele de aciditate, balonari sau deranjamente stomacale sunt rezolvate cu ajutorul consumului de marar. Mararul proaspat stimuleaza serectia gastrica si de bila. Consumat in exces poate impiedica aceste secretii benefice pentru digestie.
Daca aciditatea iti creaza probleme e bine sa consumi o lingurita cu frunze proaspete de doua ori pe zi, pentru ca neutralizeaza aciditatea si au un efect calmant.

Tratament in combaterea racelii si a gripei

Datorita continutului mare de vitamina C si zinc, mararul previne gripa si raceala, dar e de folos si la refecerea organismului cand e deja contaminat cu virusul gripei. Mai mult efectele sale benefice ne feresc de bronsite si alte complicatii respiratorii.Se amesteca o lingura de seminte de marar cu miere si se ia cate o lingurita de trei ori pe zi.

Plantarea pomilor

Perioade de plantare

Operatia de plantare reprezinta pentru pomul tanar o expunere serioasa la numerosi factori de stress. Cel mai important factor este legat de afectarea sistemului reticular la scoaterea pomului din solul pepinierei pentru a fi replantat in alta parte. Numerosi perisori absorbanti ai radacinii se pot rupe chiar daca se lucreaza cu mare atentie. Se pot rupe si ramificatii principale ale radacinii mai ales in cazul radacinilor pivotante. In afara de aceasta, plantarea la locul definitiv implica schimbari de microclimat, de compozitie chimica a solului. Daca pe langa acesti factori intervine si o lipsa de umiditate a solului atunci procesul de prindere poate fi serios afectat.
Toamna este un anotimp propice plantarilor de pomi. Un motiv pentru plantarile de toamna este intrarea pomilor in repaus vegetativ pe durata iernii. Nevoile de hranire in acest timp sunt mult mai reduse si astfel radacina este crutata de eforturi mari si i se ofera suficient timp de adaptare. Plantarile de primavara se practica totusi. O primavara secetoasa poate pune probleme nevoii de apa a puietilor care urmeaza sa intre rapid in vegetatie. De aceea este necesara irigarea pomilor proaspat plantati.

Plantarea

Inainte de inceperea plantarii pomilor, in viitoarea livada vor fi asigurate urmatoarele materiale auxiliare:
-ingrasamant natural
-apa
-pamant galben

In gropile sapate in vederea plantarii se va pregati o "mocirla" formata din ingrasamant natural, apa si pamant galben; se amesteca continuu pana cand se obtine o pasta de o consistenta medie. In aceasta pasta se vor cufunda complet radacinile pomilor fasonati.

Fasonarea pomilor se executa cu o foarfeca de pomi bine ascutita. Se aplica atat radacinilor cat si ramificatiilor trunchiului, daca ele exista. Se elimina, prin taiere, doar radacinile uscate, rupte sau ranite. Daca in momentul plantarii pomul tanar se prezinta ca o varga neramificata aceasta se va reteza, deasupra unui mugure, la o inaltime de 1-1,25 m. Aceasta este inaltimea de proiectare a trunchiului - in functie de optiuni, dimensiunea indicata poate fi mai mare sau mai mica.
Daca pomul are deja cateva ramificatii laterale atunci se va aplica taierea reductiva care are in principal doua scopuri: reducerea masei vegetale care va trebui hranita in viitoarea perioada de vegetatie de catre o radacina slabita prin operatia de dezgropare si, in al doilea rand, inceperea taierilor pentru formarea coroanei pomului. Prima ramificatie care se va inderparta de la inel este lastarul concurent, in cazul in care acesta nu a fost indepartat in pepiniera. Lastarul concurent este prima ramificatie crescuta imediat sub cresterea anuala a varfului. In situatia in care lastarul concurent are o crestere mai convenabila decat varful, va fi oprit acesta si se va elimina varful.

Taierile de formare

Prima taiere de formare se aplica pomului scos din pepiniera care are deja cateva ramificatii laterale - aceasta trebuie sa aiba loc imediat inaintea plantarii definitive (taierea de plantare), fie atunci cand pomul plantat cu an inainte prezinta ramificatii laterale crescute in timpul primului an de vegetatie.

La un pom aflat deja dupa doi ani de vegetatie se afla ramificatia cunoscuta sub numele de lastar concurent. Se lasa acesta sau varful.

Ramificatiile ce fac cu tulpina unghiuri de 60 grade confera o rezistenta sporita si un avantaj suplimentar in ce priveste raportul crestere/rodire. Este foarte adevarat ca ramificatiile ce au aparut sub alte unghiuri pot fi mult mai dezvoltate, dar pe ansamblu nu trebuie sa renuntam la regula de a le lasa pe cele crescute sub unghiuri de aproximativ 60 grade.

Unghiul dintre ramificatii trebuie sa aiba sa aiba valori cat mai apropiate; acest fapt confera stabilitate pomului, iluminare si aerisire optime.

Lungimea taierii reductive

Lungimea la care se scurteaza, prin taiere reductiva, ramificatiile principale are o mare importanta. O scurtare prea mare a ramificatiilor atrge dupa sine o aglomerare a ramificatiilor de ordin inferior in jurul axului si deci aerisire si iluminare deficiente. O scurtare nesemnificativa va avea ca rezultat un numar redus de lastari mari in interiorul coroanei si o aglomerare a acestora la periferie. Se creaza asfel perspectiva unei coroane goale la interior.
Taierea corecta trebuie sa asigure un spor de lastari spre capatul ramificatiilor, dar si cativa lastari laterali pe restul lungimi, pana la ax. Acestia vor avea distante suficiente intre ei si vor fi dirijati orizontal.

Daunatorii legumelor

·  Coropisnita roade radacinile plantelor sau reteaza tulpina de la suprafata.
   Combatere: momeli toxice

·  Limax (melcul fara cochilie) ataca varza, morcovul, ardeii, vinetele, castravetii, salata, etc.
    Combatere: terenul infestat se prafuieste cu superfosfat praf, piatra vanata pisata fin, praf de var nestins, 15 gr la mp. 

 · Gargarita cepei produce pagube prin larvele sale care sapa galerii in frunzele de ceapa.
   Combatere: se strang si se ard resturile vegetale; la aparitia primelor gargarite, primavara devreme, se stropeste cultura cu Carbetox 0,1%, Sinoratox 0,15%, la care se adauga ca adeziv aracet 0,2%.

·  Musculita cepei ataca ceapa si usturoiul, are 2-3 generatii pe an; prima generatie de larve ataca frunzele si bulbii mai tineri, iar generatia a doua si a treia ataca bulbii, in care sapa galerii. Frunzele se ingalbenesc si se usuca.
   Combatere: se strang si se ard resturile vegetale; samanta si arpagicul se trateaza inainte; la aparitia primelor larve se stropeste cultura cu Sinoratox 0,15% si Carbetox 0,1%. 

·  Molia si musca morcovului si a telinei sunt daunatori ale caror larve sapa galerii in radacini si frunze.
   Combatere: strangerea si arderea resturilor vegetale; tratamente la aparitia primelor larve cu Sinoratox 0,15%, Carbetox 0,1%, Basudin 0,08%. 

·  Gargarita verzei : larvele sapa galerii in tulpina si frunze.
   Combatere: lucrari repetate ale solului (araturi, prasit); la aparitia adultilor, inainte de a depune oua, se stropeste cu Sinoratox 0,15%, Carbetox 0,15%, Diazinon 0,15%. 

·  Buha verzei este periculoasa pentru culturile de varza; omida colorata in verde pana la brun-cenusiu, poate atinge 4-5 cm lungime; face gauri in capatana ajungand pana la cotor. Ataca si conopida.
    Combatere: inainte de formarea capatanii se trateaza cultura cu Carbetox 0,4%, Sinoratox 0,15%, Decis 0,04%, 0,6-0,8 litri solutie la mp. Cu 20 zile inainte de recoltare se stopeaza tratamentul. 

·  Fluturele alb al verzei este de asemenea un daunator periculos. Fluturii au corpul negru cu aripi albe cu pete negre, rotunde. Larvele (omizile) sunt galben-cenusii cu trei dungi galbene pe spate. Omizile rod frunzele de varza pana la nervura principala. Daca atacul este puternic si nu se iau masuri de combatere, cultura poate fi distrusa. Ataca si conopida.
   Combaterea se face la fel ca la buha verzei. 

·  Gandacul de Colorado adult este de 8-12 mm lungime, de forma ovala, bombat pe spate; pe fiecare aripa are 5 dungi negre. Larvele rosii-caramizii se hranesc cu frunzele de cartofi, vinete, rosii, ardei. Daca nu se iau masuri de combatere tufele pot ramane fara frunze.
   Combatere: stropirea culturii la aparitia primelor insecte cu Decis 0,05%, Hostation 0,1%, 0,7-0,8 litri la mp. Pe suprafete mici insectele pot fi adunate cu mana inainte de a depune oua.

 

Arnica

Arnica

Specie caracteristică pentru fâneţe şi păşuni umede din zona montana şi subalpina. Specie înaltă de 20- 60 cm, cu o rozetă de frunze bazale şi câteva frunze tulpinale, fară peţiol, ovat-eliptice. Se caracterizeaza. printr-o inflorescenţă terminală, de culoare galbenă, însoţită de două inflorescenţe laterale situate sub cea terminală. In scopuri medicinale se recoltează numai inflorescenţa terminala. Planta fiind din ce în ce mai rara în flora noastre spontană, se recomandă reînsămânţarea toamna în locurile unde s-au recoltat inflorescenţele.

Compoziţie chimică

Inflorescenţele de Arnică conţin sesquiterpene lactonice de tipul henelaninei şi dihydrohenelaninei, flavonoide — în special izoquercitrină, lutcolin-7-glicozid şi astragalină, ulei esenţial conţinând tymol şi derivaţii acestuia, acizi fenol carbonici: clorogenic, cynarinic şi cafeic, precum şi cumarinc.

Farmacologie

Preparatele pe bază de arnică aplicate local au acţiune antiinflamatoare, analgezica şi antiseptică. Henelanina are actiune imunostimulantă.

Recomandări

— extern — sub formă de tinctură diluata cu apa, pentru efectele cicatrizante şi antiinflamatoare;

— intem — în doze mici, moderează activitatea centrilor nervoşi  superiori, având efecte antialgice şi sedative.

Mod de preparare şi administrare

Tinctura se prepară din 10 g inflorescenţe uscate la 100 ml alcool de 60°-70°, prin macerare timp de 8 zile.

— extern se aplică direct pe răni cu suprafaţa mica, iar diluată 1:1 cu apă fiarta şi răcită sub formă de comprese;

— intern 20-25 picături de două ori pe zi, atât ca sedativ, cât şi în spasmele arteriale şi arteroscleroză.

Contraindicaţii

In dozele menţionate nu prezintă contraindicaţii şi nici reacţii adverse. Tratamentul prelungit poate produce dermatite edematoase cu formare de pustule şi dermatite. In doze mai mari, devine toxică, iar în doze şi mai mari, are efecte paralizante. Nu se aplică nici extern pe plăgi deschise care au suprafaţa mai mare dc 3-4 cm². In acest caz, se poate aplica diluată sub formă de comprese.

Brusturele- efecte benefice

Brusturele

Planta înaltă bianuală de 1-2 m înălţime, cu rădăcina pivotanta, ramificată, de 30-60 cm lungime şi groasă pana la 6 cm. Frunzele sunt mari, triunghuilar ovate, verzi pe faţa superioară şi albicioase pe cea inferioară datorită perişorilor fini. Inflorescenţele sunt globuloase cu flori purpurii şi sunt prevazute cu ţepi cu vârful intors. Creşte de la şes până la munte pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, cailor ferate, lângă garduri.

Compoziţie chimică 

Acizi cafeilchimici: acid cafeic, acid clorogenic şi alţi derivaţi ai acidului cafeic; inulina (27-45%), mucilagii până la 69%, compuşi acetilenici sulfuraţi diverşi, dintre care acizii aretic, arctinone şi aretinale etc; un ulei esenţial bogat in acizi amari; acid cortuzic şi guianolizi dehidrocostuzicoiactonici, sitosteroli stigmasteroli şi acid gama-guadinino-n-butiric, lignani (neoaretina, arctigenina, arctiina, dancosteroli etc), săruri minerale.

Farmacologie

Fibrele conţinute în rădacina de brusture sunt capabile de-a încorpora compuşi toxici, absorbiţi eventual pe cale orală, între care policlorobenzenele, uşurând eliminarea acestora. Prin acest mecanism, poate acţiona direct asupra hepatocitelor, având acţiune dctoxifiantă.  Prin conţinutul în acizi cafeilchintci, conţinuţi în cantităţi apreciabile în rădacina de brusture, aceştia au proprietatea de-a proteja ficatul confruntat cu mulţi agenţi hepatotoxici. Printre altele, radacina de brusture reduce absorbţia intestinală de colesterol şi a lipidelor. Reduce de asemenea formarea acidului litocolic care este hepatotoxic, mutagen şi potential carcinogen. Aceste acţiuni au fost demonstrate ştiintific, justificând utilizarea empirică a brusturclui ca hepatoprotector, diuretic-depurativ şi detoxifiant.

Datorită acţiunii diuretic-depurative, detoxifiant-stimulante a secreţiilor hepato-biliare, brusturele acţionează în diferite dermatopatii: acnee, dermatite seboreice, furunculoze etc. La fel ca şi alte fibre dietetice vegetale, rădăcina de brusture are acţiune antinflamatorie şi antioxidantă. Printre altele, acizii cafeil-chinici protejează colagenul cutanat de efectele produse de expunerea la lumina solară directă şi a razelor UV şi inhiba hialurodinaza, enzima raspunzătoare de deteriorarea ţesuturilor cutanate şi subcutanate, specifică dermatopatiilor.

In ceea ce priveşte acţiunca hipoglicemiantă, aceasta se datoreste conţinutului foarte ridicat în inulină, privează pacientul de gustul dulee, carc nu se resoarbe în organism. Reduce şi absorbţia glucozei în organism. Deşi, în mod empiric, rădăcina de brusture se recomandă ca antilitiazic, până în prezent nu s-au facut cercetări ştiinţifice în această direcţie. 

Recomandări

— intern, se utilizează radacinile despicate şi uscate în afecţiuni hepatice pentru acţiunea coleretică (stimulentă a secreţiei de bile) şi pentru acţiunea diuretică şi uşor hipoglicemiantă. Se utilizează şi în tratamentul eczemelor si infecţiilor cutanate;

— extern, în diferite loţiuni pentru stimularea regenerării şi creşterii părului şi în arsuri. 

Mod de preparare şi administrare 

— decoct, folosind 2 linguriţe de radacina fragmentata mărunt, la o cană cu apa; se beau 2 căni pe zi;

- macerat la rece (6, 8 ore) preparat din 4 linguri de rădăcini la 1 l apă. Intreaga cantitate se bea repetat în cursul unei zile. Pentru diabetici se recomandă asocierea în părţi egale cu teci de fasole şi frunze de dud, din care se prepara un decoct scurt (5 miinute) compus dintr-o lingură amestec de planta la o cana cu apă. Se beau 2—3 căni pe zi.

— extern: revulsiv puternic sub formă de frecţii în dureri reumatice şi articulare; ca stimulent al creşterii părului în combinatie cu alte plante.

In dermatopatii se utilizează sub formă de decoct concentrat 2 linguri la o cană de apă pentru aplicaţii locale, combinat cu tratamentul intern. 

Contraindicaţii

Nu prezinta.

Efecte benefice ale ardeiului iute

ARDEIUL IUTE
(Capsicum anuum L.)

Specie mult cultivata in scopuri alimentar-condintentare, dar si în scop medicinal.

Compozitie chimica

Contine pana la 1,5% capsaicinoide (substanta care imprima gustul arzator) inclusiv capsaicina, pana la 1 %, dihidrocapsaicina, nordihidrocapsaicina si homocapsaicina, pigmenti carolenoidici care includ capsantina, capsorubina, alfa si beta-caroten, ulei gras, glicozide sterolice respectiv capsicozidele A, B, C, D, 12-15% proteine, vitaminele A şi C si urme de ulei volatil.

Farmacologie

Are actiune rubefianta (congestionanta intensa, dar trecatoare a pielii) si vasostimulanta, intrand în categoria medicamentelor analgezice topic (local) datorita continutului in capsaicinoide si capsaicina.
Are si actiune antiseptica, diaforetica si stimulanta a secretiilor gastrice.
Actiunea principala ramane cea a tratamentelor simptomatice, atat la adulti cat si la copii, în spasmele şi durerile musculare din zona umerilor, bratelor si coloanei vertebrale, pentru tratarea artritelor, reumatismului, nevralgiilor, lumbago, sciatica si degeraturi usoare.

Recomandări

— intern: in doze mici ca stimulent al secretiilor gastro-intestinale. Tinctura 10% este recomandata, in cura de dezintoxicare în alcoolismul cronic;
— extern: revulsiv puternic sub forma de frectii in dureri reumatice si articularc. Ca stimulent al creşterii parului în combinatie cu alte plante.

Mod de preparare si administrare

Pentru uz intern, tinctura se prepara din 10 g fructe uscate la 100 ml alcool de 70°. Ca stimulent gastric se iau 10-20 picaturi in putina apa cu 15 minute înainte de mancare. Pentru cura de dezintoxicare alcoolică se iau 50-60 picaturi in putina apa sau ceai, de mai multe ori pe zi, de cate ori individul simte nevoia sa bea.
Extern se prepara tot o tinctura din 20 g fructe la 100 ml alcool de 60°-70° cu care se fac frectii. In aceasta tinctura se poate imbiba vata, iar dupa uscare se aplică pe locul dureros cu ajutorul unui bandaj elastic.
Tot extern, pentru stimularea cresterii parului, se prepara o tinctura din parti egale de ardei iute, radacina de brusture si radacina de urzica, in alcool de 60°--70°, cu care se frictioneaza radacina parului ferind ochii.

Contraindicatii

Intern, în hiperaciditate, ulcer gastric si afectiuni hepatice si urorenale. Nu se aplica pe pielea lezata. In rare cazuri s-a constatat hipersensibilitatc manifestata prin urticarie.
Nota: Din ardeiul iute, Albert Szent Gyorgyi a extras pentru prima data (1927 -1932) vitamina C în stare cristalină (cca 200 mg/kg)

Efecte benefice ale busuiocului

BUSUIOCUL
(Ocimum basilicum L.)

Specie anuala de cultura cunoscuta în toate regiunile tării ca planta de cult sau condimentara, precum şi ca planta medicinala. Se utilizează partile aeriene ale plantei recoltate în timpul infloririi.

Compozitie chimica

Uleiul esential este în cantitate de 0,10-0,20%, fiind constituit în proportie de 70-88% metil chavicol şi cantitati mici de linalol, cincol, camfor, eugenol, limonen şi citrolenol. S-au mai identificat anetol, beta-sitosterol; saponozide trilerpenice şi taninuri în partile aeriene ale plantei. Semintele sunt bogate în mucilagii.

Farmacologie

Planta a fost putin studiata din punct de vedere farmacologic. Uleiul esential are acţiune antideprcsiva, antispastica, carminativa, digestiva, expectoranta, febrifuga, galactogoga, profilactica in boli infectioase; este cortico-adrenal şi tonic stomahic.
Recomandari

Datorita compozitiei foarte bogate a uleiului volatil pe care-l contine, planta se recomanda in tulburari gastro- intestinale si în tulburari ale cailor respiratorii.
Uleiul voiatil obtinut prin antrenare cu vapori de apa are numeroasc recomandari terapeutice: extern, ca insectifug şi calmant al întepaturilor de insecte. Sub forma de aerosoli, in bronsite, tuse, otalgii şi sinuzile. Stimulant al sistemului imunitar in guturai, gripa, boli infectioase. In afectiunile sistemului nervos se recomanda in anxietate (teama, frica), în depresii, oboseala, insomnie, migrene,tensiune nervoasa.

Mod de preparare şi administrare

Planta sub forma de infuizie preparata dintr-o lingura de frunze şi flori la o cana cu apa. Se bea cate o cana dupa mesele principale.
Se foloseste in diferite preparate culinare, in Franta si Italia in special.
Uleiul volatil, sub forma de inhalatii, frectii, unguente.
Intern, uleiul volatil se utilizcaza foarte diluat (10 picaturi la 100 g ulei comestibil) din care se ia cate o lingurita tot după mesele principale.

Contraindicatii

Foarte rare. Uneori, la unele persoane, prezinta intoleranta. Contraindicat in timpul sarcinii. Uleiul este iritant al pielii in cantitati mari.

Bolile şi dăunătorii frecvent întâlniţi pe răsaduri şi frunze de flori şi legume

1. Căderea răsadurilor are ca simptome brunificarea şi subţierea coletului plăntuţelor (plante nedezvoltate, abia ieşite din sămânţă). Porţiunea de deasupra rădăcinilor putrezeşte şi plantele mor. Ciuperca atacă aproape toate răsadurile atunci când nu sunt corelate temperatura, umiditatea şi aerisirea semănăturilor din spaţiile închise.

Pentru combatere folosiţi substanţe fungicide specifice (Captan, Captadin, Zineb, Ziram etc.) sau pe bază de Cu (zeamă bordeleză, Turdacupral etc.).

Măsurile de prevenire sunt: aerisirea periodică, temperatură constantă nu prea ridicată, umiditate moderată strict necesară, prăfuirea solului la semănat cu cenuşă sau cărbune de lemn pisat, tratamente repetate cu fungicide.

2. Rugina este o ciupercă parazită cu aspect prăfos sau fin - granulat, de culoare galben-oranj, ce se observă pe lujerii unor arbuşti neîngrijiţi, cum ar fi trandafirii urcători netăiaţi mai mulţi ani. Uneori apare şi pe partea dorsală a frunzelor trecând neobservată (mentă). Pentru combatere folosiţi fungicide ca Saprol, Trimidal, Bayleton, Derosal etc.

3. Făinarea se manifestă prin apariţia unui miceliu sub forma unui praf alb sau alb-gălbui pe frunze sau vârfuri tinere de ramuri, pe bobocii florali (aspect făinos). Ciuperca atacă o mare varietate de specii: trandafiri, begonii, regina-nopţii, arbuşti fructiferi, viţă-de-vie, castraveţi, ardei, vinete etc. Unele specii sunt mai rezistente la această boală.

O combateţi eficient cu substanţe fungicide, de exemplu: Tilt, Saprol, Fundazol, Sulf muiabil.

4. Fumagina este o altă ciupercă parazită cu aspect negru-prăfos - carbonizat ce se instalează pe frunzele şi pe lăstarii atacaţi de insecte (păduchi, musculiţă albă etc.) şi care se hrăneşte cu substanţele zaharoase eliminate de acestea. Substanţa lipicioasă apărută pe frunze (excrementele insectelor) se acoperă cu pudra carbonizată, iar ţesuturile debilizate deja mor prin asfixiere.

Pentru combatere aplicaţi tratamente cu fungicide şi spălaţi repetat cu apă.

Musculiţa albă de seră este o insectă minusculă cu zbor rapid întâlnită în spaţiile protejate (sere şi solarii) neglijate, de unde se extinde vara şi în exterior. Coloniile masive de ouă, larve şi adulţi sunt devastatoare. Pe cât sunt de mici exemplarele, pe atât de mari sunt pagubele. Pe partea dorsală a frunzelor produc înţepături numeroase hrănindu-se cu seva acestora, care în timp se usucă. Sunt preferate speciile din familia Solanaceae-tomate, Datura, Solanum capsicorum, petunia, dar şi trandafirul chinezesc, cala, muşcatele cu flori mari, Alstroemeria, Coleus etc.

Scăpaţi foarte greu de ele prin măsuri combinate de reducere a temperaturii până la limita suportabilă de plante (stagnează reproducerea musculiţelor), aplicând totodată insecticide puternice şi alternative, de exemplu: Regent, Actara, Karate.

5. Păduchele ţestos este o insectă periculoasă acoperită de un scut protector asemenea unei cruste. Se fixează pe ramuri în colonii masive, fiind totuşi greu vizibilă datorită culorii şi formei confundabile cu scoarţa lemnificată. Deseori atacă şi frunzele pe partea dorsală de-a lungul nervurilor.

Furnicile, care se hrănesc cu substanţe zaharoase eliminate, dar şi cu larvele şi ouăle acestora, ne pot indica uşor zona invadată prin frecvenţa cu care circulă în număr mare spre sursă.

Păduchele ţestos îl combateţi cu insecticide puternice aplicate repetat, chiar şi iarna în grădină dacă invazia a fost considerabilă în timpul verii. Folosiţi Regent, Karate, respectiv Ulei horticol, Oleo-ecalux, Carbetox etc.

Cum pregătesc vara amestecurile nutritive pentru iarnă

Mraniţa o obţineţi din fermentarea gunoiului de grajd. Dacă folosiţi gunoi proaspăt, prepararea durează 1-2 ani. Udaţi platformele şi întoarceţi periodic gunoiul pentru afânare şi omogenizare, la intervale de 2-3 luni.

În final, obţineţi un pământ de culoare închisă, uşor permeabil, bine structurat, lipsit de resturi vegetale vizibile.

Mraniţa e bogată în elemente nutritive, are o bună capacitate de reţinere a apei, este bine structurată şi se încălzeşte foarte uşor dacă este expusă la soare.

Dintre deficienţele mraniţei se numără conţinutul ridicat în buruieni şi prezenţa germenilor de boli şi dăunători. De asemenea, conţinutul excesiv de azot poate crea dezechilibru în creşterea răsadurilor.

Pământul de ţelină îl pregătiţi din brazde înierbate recoltate de pe terenuri înţelenite sau de pe terenuri cultivate cu lucernă sau trifoi.

Pământul de ţelină este fertil, bine structurat şi lipsit de germeni de boli şi dăunători.

Turba este foarte importantă în amestecurile nutritive pentru legume. Ea este foarte bine afânată, foarte bine structurată, are o mare capacitate de reţinere a apei şi o aerare foarte bună. Totodată este liberă de boli şi dăunători şi posedă un conţinut scăzut în elemente nutritive imediat accesibile plantelor.

Ca dezavantaj trebuie menţionată reacţia puternic acidă a unor turbe, dar care se corectează cu 1-2 kg var/1 mc turbă.

Efecte benefice albastrelele

(Centaurea cyanus)

Buruiana din cultura, specifica in lanurile de grau si secara, uneori pe marginea drumurilor rurale, prin locuri pietroase si uscate din regiunea de campie deluroasa din intreaga tara.Flori de culoare albastra, grupate in antodii("chiorchini"), globuloase terminale, cele marginale sub forma de palnie, cele interne mici cu nuante spre violaceu.

Compozitia chimica

Poliine (centaur x), poliene (centaur y); substante amare: centaurina (cnicina); un glicozid: cicorina; mucilagii, taninuri, un antocian glicozidic: cianina, antocianidine, saruri de potasiu si mangan.

Farmacologie

Fara a avea o actiune farmacodinamica specifica, se utilizeaza, in amestecuri de diferite ceaiuri medicinale, pentru proprietatile slab diuretice, astringente si tonic amare.

Recomandari

Astringent si antiinflamator in oftalmologie. Are actiune diuretica si tonic-amara. Intra in compozitia unor ceaiuri medicinale.Este un colorant vegetal lipsit de toxicitate.

Mod de preparare si administrare

- florile marginale ( Flores Cyani sine receptaculis);
- florile marginale si tubulare cu receptacul ( Flores Cyani cum receptaculis).
Ambele sortimente intra in compozitia ceaiurilor diuretice sau tonice-amare in proportie de 10-20%. Se prepara sub forma de infuzie. Pentru spalaturi oculare, se prepara o infuzie din o lingura flori la o cana cu apa.

Contraindicatii

Nu prezinta.