Afinul - beneficii

Afinul
Vaccinium Myrtillus L.

(Fam. Ericaceae)

Arbust răspândit pe suprafeţe întinse (afinişuri) în zona montană din ţara noastră, introdus experimental şi în cultură. La limita atât de apropiată între „medicament" şi „aliment", afinele reprezintă un bun exemplu, ele fiind şi veritabile produse fitomedicinale (Fructus Myrtilli), cunoscute încă din Antichitate şi, în acelaşi timp, şi alimente. Dioscoride este primul care le-a indicat contra dizenteriei, deşi proprietăţile lor antidiareice se cunoşteau cu mult timp înainte.

Principalii Constituenti

Fructele de Afin contin cca 86% apă. Continutul în protide este relativ redus (0,6%), iar acizii organici sunt în proportie de cca 1%, dintre care acidul citric cca 0,9%, iar acidul benzoic, tartric şi malic între 0,05-0,15%. Contin cca 13% hidraţi de carbon, săruri de K (65 mg%), Ca (10 mg%), Na  (l mg%), P (10mg%) şi Fe (0,7%), taninuri, pectine şi pectoze, o substanţă colorantă, mirtilina şi antocianozide, care joacă rolul de vitamina P. Conţinutul în provitamina A este în jur de 20 mg%, în vitaminele Bl şi B2 şi în niacină între 0,02-0,04 mg% fiecare, iar vitamina C este clar reprezentată (cca 15 mg%). Vitamina E există în cantitaţi mici. Ca săruri minerale, conţin K (50 mg%), calciu (10 mg%), fosfor, sulf, magneziu, mangan, fier (1 mg%).

Puterea energetica a fructelor crude este de 60 kcal, din care se resorb 90%.

Recomandari Terapeutice

Intern.

Datorită conţinutului în taninuri şi acizi organici — în special acidul benzoic, precum şi datorită conţinutului în substanţe antibacteriene, fructele proaspete sau uscate de Afin au un rol important în fitoterapia enterocolitelor, în dizenterie şi în colibaciloză (sindrom entero-renal).

In fructe, taninurile sunt combinate cu substanţe colorate, care se scindează în intestin prin hidroliză sub acţiunea unor enzime. Taninurile astfel separate protejează mucoasele, iar substanţele colorante potenţează acţiunea astringentă. Mai mult, s-a demonstrat că extractul total de afine posedă remarcabile proprietăţi bacteriostatice şi bacteriolitice. Prin această acţiune complexă, taninuri — substanţe colorante — substanţe fitoncide, dezvoltarea colibacililor (cauza diareii de fermentaţie) poate fi oprită într-o singură zi. Fructele de Afin acţionează şi asupra bacilului lui Eberth şi al lui Gaertner. De menţionat este şi faptul că proprietaţile bacteriostatice şi bacteriolitice se menţin şi după uscarea fructelor.

Un rol terapeutic important îl joacă glicozidele antocianice asupra aparatului circulator şi în special asupra vederii, aşa după cum au arătat cercetătorii francezi din Clermont-Ferrand, care au elaborat şi un produs farmaceutic pe această bază.

Nu este de neglijat nici acţiunea anti-helmintică a fructelor de Afin şi în special în oxiuriază. Fiind complet inofensive, se administrează în special copiilor, timp de 3 zile consecutiv, perioadă în care nu se consumă nici un alt aliment, cel mult 100 g lapte zilnic sau apă la cerere (în cazul tratamentului cu fructe uscate).

Atât asupra tubului digestiv cât şi asupra aparatului respirator, afinele au o acţiune anticatarală, în diversele stări inflamatorii ale acestor aparate.

Protectoare ale pereţilor vasculari, afinele sunt utilizate în hemoragiile datorate fragilităţii pereţilor vasculari, purpure, tulburări circulatorii (varice, arterite, sechele de flebită, afecţiuni coronariene, sechele de infarct), recomandându-se şi în ateroscleroză. In afecţiuni hepatice au rol de regenerare a celulei hepatice.

Afinele au, de asemenea, rol hipoglicemiant, fiind utile ca antidiabetice.

Extern. 

Tot datorită conţinutului mare în taninuri, afinele dau rezultate bune sub formă de gargarisme în faringite, stomatite, afte, candidoze bucale.

Tratamentul antihemoroidal intern se poate completa şi cu spălături locale sau comprese cu decoct sau macerat la rece.

în fine, au şi acţiune antieczematoasă. Se recomandă şi în tratamentele rănilor sângerânde.

Ce este macerarea. Maceratul la rece

Ce este macerarea. Maceratul la rece

Se obtine din fructe si legume taiate in bucati mici sau razuite printr-o razatoare de sticla, material plastic sau metal inoxidabil, peste care se pune cantitatea de apa prescrisa. Se lasa in contact 6-8 ore, nu mai mult, deoarece, mai ales vara, la temperatura mediului ambiant pot surveni fenomene de fermentare sau de dezvoltare a unor bacterii prezente în mediul ambiant sau chiar pe suprafata plantelor. Se recomanda ca vara macerarea sa se faca la cca +4°C, la frigider.
Dupa pastrare in contact cu apa, maceratul se filtreaza prin tifon dublu, iar în final se stoarce continutul din tifon. Maceratul astfel obtinut se foloseste imediat sau se pastrează la frigider ma-ximum 24 de ore.

Aloe Vera - efecte benefice

Aloe Vera
(Aloe vera, sin. Aloe brbadense Mill.)

Principalele specii utilizate încă din Antichitate au fost denumite de botanişti diferit. Intre acestea, menţionez: Aloe vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina, Aloe ferox etc.
In prezent speciile de Aloe se cultivă în numeroasc zone ale lumii: bazinul mediteranean, în Insulele Antile, în Indiile de Vest, Africa, India etc.
Aceste specii sunt plante xerofite (de locuri aride), carc reţin însă în frunze mari cantităţi de apa şi se aseamănă cu speciile de Agave. Sunt plante robuste, cu tulpina scurtă, care poartă un buchet de frunze alungite, groase, cărnoase, cu aspect ornamental. Ele dezvoltă o tulpină florală dc cca 1 m înălţime, care la vârf are un buchet de flori de culoare galbenă sau roşie. Toate sunt considerate plante medicinale, mai puţin specia cultivată la noi in ghivece ca plantă omarnentală (Aloe arborescens).


Compoziţie chimică
 
 Componentul principat este aloina, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanţă greu solubilă în apă şi nu poate fi scindată decât sub acţiunea unor agenţi de oxidare. Aloina este însoţită de rhamnozidele ei (alantozidele A şi B). Răşina de Aloe mai conţine cantităţi mici de aloe-emodină, crizofanol sub formă liberă sau heterozidcă. Pe lângă derivaţii antracenici, răşina de Aloe mai conţine şi alte rezine (10-20%), ulei esenţial în cantităţi foarte mici, aloerezina, săruri minerale etc. In prezent, prin prelucrări speciale, o bună parte din derivaţii antracenici (cu acţiune purgativă) sunt îndepărtaţi, punându-se accentul pe conţinutul foarte mare în aminoacizi: 20 din cei 22 aminoacizi din structura corpului uman şi 7 aminoacizi esenţiali care nu pot fi sintetizaţi de organism. Gelul de Aloe vera mai conţine enzime şi fitohormoni cu rol important în metabolismul celular, peste 20 minerale şi microclementc absolut necesare organismului: calciu, fosfor, fier, potasiu, cupru, clor, zinc, magneziu etc, precum şi toate vitaminele necesare zilnic omului. Dintre plante, este singura în care s-a identificat vitamina B12. Produsele moderne pe bază de Aloc vera mai conţin lignină şi saponozide, precum şi alte substanţe active care acţionează sinergic.


Farmacoiogie

In trecut, răşina de Aloe era considerată ca cel mai eficient produs laxativ purgativ vegetal de tip antrachinonic. Acţiunea este în funcţie de doză: în doze de 0,02-0,06 g are acţiune tonic stomahică şi colagogă (facilitează evacuarea bilei secretate de vezica biliară). în doze dc 0,10 g, are acţiune laxativă, iar în cantitate de 0,20-0,50 g este purgativ.
In prezent, răşina de Aloe se utilizează din ce în ce mai puţin, din cauza prezenţei derivaţilor antrachinonici care sunt puşi sub semnul întrebarii, deoarece utilizarea îndelungată ar favoriza dezvoltarea cancerului colono-rectal. De aceea, se procedează la eliminarea antracenozidelor prin procedee specifice tehnicii farmaceutice, preparatele pe bază de Aloe vera capătând alte valenţe terapeutice.
Dintre proprietăţiie preparatelor moderne de Aloe vera, le vom menţiona pe cele mai importante: capacitatea de penetrare: produse din această plantă, studia-te şi aprobatc de cele mai competente foruri ştiinţifice internaţionale, au demon-strat ca gclul dc Aloe penctrcază până la al şaptelea nivel, de la piele până la os, antrenând substanţcle active. Apa şi soiuţiile apoase (infuzii, decocturi, macera-tc) patrund doar două straturi alc pieiii.
Acţiunea antimfecţiosa, respectiv proprietăţile antibacteriene, antiparazita-re, antivirale, este remarcabilâ. Aceste preparate modernc întâresc capacitatea sistemului imunitar şi stimulează regenerarea celulară prin tonifierea acestei funcţii. Nu este de neglijat nici acţiunea sedativă, inducând o stare dc calm şi relaxare.

Ce dimensiuni de ghivece sa aleg?

In momentul schimbarii plantelor din ghivece, alegeti-le pe cele suficent de stramte pentru a respecta un anume echilibru intre dezvoltarea partii aeriene a plantei si cea a radacinilor. 

De regula, pentru o planta aflata in faza de dezvoltare, folositi un ghiveci cu un diametru mai mare cu 2-3 cm decat cel anterior. 

Pentru o planta ajunsa la maturitate, alegeti un ghiveci identic sau putin mai mare, fiindca in acest caz este vorba, indeosebi, de reinnoirea unei parti din mranita. 

Pentru speciile cu crestere rapida sau pentru plantele mari, puteti sa folositi un ghiveci cu diametrul mai mare cu 4-5 cm.

Tipuri de ingrasaminte pentru plante

Fiecare planta ar trebui sa beneficieze de un program de fertilizare specific, in functie de particularitatile ei metabolice si de modul ei de viata.

Majoritatea plantelor de interior sunt comercializate intr-un substrat de turba aproape pura. Acest material fiind inert, dar retinand bine apa si sarurile minerale, rezultatele sunt spectaculoase.

Din pacate, in casa, nu puteti controla decat temperatura. Luminozitatea depinde de fenomenele meteo si de anotimpuri, umiditatea de dumneavoastra, la fel ca si udarea.

De aceea, schimbati ghivecele noilor plante, folosind un substrat mai echilibrat si mai bogat decat cel originar. Fertilizati planta dupa trei luni

 

Ingrasaminte universale

Sunt, in general, produse echilibrate, cu concentratii egale de elemente nutritive. Ingrasamintele universale pot fi comparate cu produsele generice si standard. Pot fi folosite pentru intretinerea plantelor obisnuite.Totusi este mai bine sa folositi ingrasaminte specifice.

Ingrasaminte generice

  

Aceste produse foarte raspandite se impart in doua categorii : ingrasaminte pentru plante verzi si ingrasaminte pentru plante cu flori. Este un mod simplu, dar eficient de a aborda fertilizarea plantelor din casa, fiecare specie putand fi incadrata intr-una din aceste doua categorii.

Pentru a simplifica ingrasamantul  „plante verzi” stimuleaza cresterea si dezvoltarea tulpinilor si frunzelor, iar ingrasamantul „plante cu flori” favorizeaza procesul de inflorire.

 

Ingrasaminte specializate 

Produsele cu o formula adaptata la nevoile unui grup de plante. Fabricantii folosesc denumirii generice. Un ingrasamant „citrice” poate fi folosit la toate plantele care fac fructe (Ardisia, Capsicum) si pentru palmieri.

Un ingrasamant „orhidee” este perfect pentru bromeliacee si pentru majoritatea plantelor acidofile, precum gardenia sau ferigile.

Ingrasamantul „bonsai” se potriveste tuturor arborilor si altor plante lemnoase.

 

Cum se manifesta lipsa apei la plante?

Cand planta nu mai gaseste in sol apa de care are nevoie pentru a-si asigura subzistenta, ea apeleaza la rezervle sale. Speciile care dispun de organe groase sau solide ( trunchi, bulb, pseudobulb, rizom, tubercul, scoarta, caudex, tulpini sau frunze carnoase) pot rezista unor perioade de uscaciune ce dureaza mai multe luni. Este cazul cacteelor si al unor suculente (plante pietricele). In schimb, plantele cu tulpini subtiri sau foarte fragede, speciile cu frunze mari, suple si fine sufera mult mai repede din cauza lipsei de apa. Atunci cand celulele cedeaza o parte din lichidul pe care il contin, isi pierd rigiditatea si tesuturile lor se i

ndoaie sau se ofilesc. Este semnul cel mai evident al lipsei de apa. In majoritatea cazurlor, este suficient sa imbibati pamantul din ghiveci pentru ca planta sa-si reia turgescenta.Atentie, vestejirea epuizeaza planta si afecteaza dezvoltarea ei normala. Interveniti la timp, dar cu moderatie, ca sa alimentati planta cu apa.

Mararul, efecte benefice

Mararul
(Anethum graveolens)

Originar din zona mediteraneeana si Asia, mararul este cultivat in toata Europa si America si face parte dintre verdeturile cel mai des folosite in multe bucatarii ale lumii.Pe vremuri, era folosit de egipteni si chinezi in tratarea afectiunilor digestive, dar are multe alte valente terapeutice.

Omoara bacteriile

Are proprietati antibacteriene si, din acest motiv, este de ajutor in tratarea infectiilor interne si externe.Decoctul de marar este foarte bun pentru infectiile interne, iar pentru rani, semintele usor zdrobite puse direct pe locul afectat stimuleaza vindecarea. Cateva picaturi de ulei volatil au efect antibiotic puternic.

Stimuleaza eliminarea radicalilor liberi

Clorofila din marar activeaza procesele care favorizeaza eliminarea radicalilor liberi. Acest fenomen este de ajutor si in prevenirea bolilor de inima, cancer si multe alte afectiuni.

Leac pentu stomac

Problemele de aciditate, balonari sau deranjamente stomacale sunt rezolvate cu ajutorul consumului de marar. Mararul proaspat stimuleaza serectia gastrica si de bila. Consumat in exces poate impiedica aceste secretii benefice pentru digestie.
Daca aciditatea iti creaza probleme e bine sa consumi o lingurita cu frunze proaspete de doua ori pe zi, pentru ca neutralizeaza aciditatea si au un efect calmant.

Tratament in combaterea racelii si a gripei

Datorita continutului mare de vitamina C si zinc, mararul previne gripa si raceala, dar e de folos si la refecerea organismului cand e deja contaminat cu virusul gripei. Mai mult efectele sale benefice ne feresc de bronsite si alte complicatii respiratorii.Se amesteca o lingura de seminte de marar cu miere si se ia cate o lingurita de trei ori pe zi.