Mararul, efecte benefice

Mararul
(Anethum graveolens)

Originar din zona mediteraneeana si Asia, mararul este cultivat in toata Europa si America si face parte dintre verdeturile cel mai des folosite in multe bucatarii ale lumii.Pe vremuri, era folosit de egipteni si chinezi in tratarea afectiunilor digestive, dar are multe alte valente terapeutice.

Omoara bacteriile

Are proprietati antibacteriene si, din acest motiv, este de ajutor in tratarea infectiilor interne si externe.Decoctul de marar este foarte bun pentru infectiile interne, iar pentru rani, semintele usor zdrobite puse direct pe locul afectat stimuleaza vindecarea. Cateva picaturi de ulei volatil au efect antibiotic puternic.

Stimuleaza eliminarea radicalilor liberi

Clorofila din marar activeaza procesele care favorizeaza eliminarea radicalilor liberi. Acest fenomen este de ajutor si in prevenirea bolilor de inima, cancer si multe alte afectiuni.

Leac pentu stomac

Problemele de aciditate, balonari sau deranjamente stomacale sunt rezolvate cu ajutorul consumului de marar. Mararul proaspat stimuleaza serectia gastrica si de bila. Consumat in exces poate impiedica aceste secretii benefice pentru digestie.
Daca aciditatea iti creaza probleme e bine sa consumi o lingurita cu frunze proaspete de doua ori pe zi, pentru ca neutralizeaza aciditatea si au un efect calmant.

Tratament in combaterea racelii si a gripei

Datorita continutului mare de vitamina C si zinc, mararul previne gripa si raceala, dar e de folos si la refecerea organismului cand e deja contaminat cu virusul gripei. Mai mult efectele sale benefice ne feresc de bronsite si alte complicatii respiratorii.Se amesteca o lingura de seminte de marar cu miere si se ia cate o lingurita de trei ori pe zi.

Plantarea pomilor

Perioade de plantare

Operatia de plantare reprezinta pentru pomul tanar o expunere serioasa la numerosi factori de stress. Cel mai important factor este legat de afectarea sistemului reticular la scoaterea pomului din solul pepinierei pentru a fi replantat in alta parte. Numerosi perisori absorbanti ai radacinii se pot rupe chiar daca se lucreaza cu mare atentie. Se pot rupe si ramificatii principale ale radacinii mai ales in cazul radacinilor pivotante. In afara de aceasta, plantarea la locul definitiv implica schimbari de microclimat, de compozitie chimica a solului. Daca pe langa acesti factori intervine si o lipsa de umiditate a solului atunci procesul de prindere poate fi serios afectat.
Toamna este un anotimp propice plantarilor de pomi. Un motiv pentru plantarile de toamna este intrarea pomilor in repaus vegetativ pe durata iernii. Nevoile de hranire in acest timp sunt mult mai reduse si astfel radacina este crutata de eforturi mari si i se ofera suficient timp de adaptare. Plantarile de primavara se practica totusi. O primavara secetoasa poate pune probleme nevoii de apa a puietilor care urmeaza sa intre rapid in vegetatie. De aceea este necesara irigarea pomilor proaspat plantati.

Plantarea

Inainte de inceperea plantarii pomilor, in viitoarea livada vor fi asigurate urmatoarele materiale auxiliare:
-ingrasamant natural
-apa
-pamant galben

In gropile sapate in vederea plantarii se va pregati o "mocirla" formata din ingrasamant natural, apa si pamant galben; se amesteca continuu pana cand se obtine o pasta de o consistenta medie. In aceasta pasta se vor cufunda complet radacinile pomilor fasonati.

Fasonarea pomilor se executa cu o foarfeca de pomi bine ascutita. Se aplica atat radacinilor cat si ramificatiilor trunchiului, daca ele exista. Se elimina, prin taiere, doar radacinile uscate, rupte sau ranite. Daca in momentul plantarii pomul tanar se prezinta ca o varga neramificata aceasta se va reteza, deasupra unui mugure, la o inaltime de 1-1,25 m. Aceasta este inaltimea de proiectare a trunchiului - in functie de optiuni, dimensiunea indicata poate fi mai mare sau mai mica.
Daca pomul are deja cateva ramificatii laterale atunci se va aplica taierea reductiva care are in principal doua scopuri: reducerea masei vegetale care va trebui hranita in viitoarea perioada de vegetatie de catre o radacina slabita prin operatia de dezgropare si, in al doilea rand, inceperea taierilor pentru formarea coroanei pomului. Prima ramificatie care se va inderparta de la inel este lastarul concurent, in cazul in care acesta nu a fost indepartat in pepiniera. Lastarul concurent este prima ramificatie crescuta imediat sub cresterea anuala a varfului. In situatia in care lastarul concurent are o crestere mai convenabila decat varful, va fi oprit acesta si se va elimina varful.

Taierile de formare

Prima taiere de formare se aplica pomului scos din pepiniera care are deja cateva ramificatii laterale - aceasta trebuie sa aiba loc imediat inaintea plantarii definitive (taierea de plantare), fie atunci cand pomul plantat cu an inainte prezinta ramificatii laterale crescute in timpul primului an de vegetatie.

La un pom aflat deja dupa doi ani de vegetatie se afla ramificatia cunoscuta sub numele de lastar concurent. Se lasa acesta sau varful.

Ramificatiile ce fac cu tulpina unghiuri de 60 grade confera o rezistenta sporita si un avantaj suplimentar in ce priveste raportul crestere/rodire. Este foarte adevarat ca ramificatiile ce au aparut sub alte unghiuri pot fi mult mai dezvoltate, dar pe ansamblu nu trebuie sa renuntam la regula de a le lasa pe cele crescute sub unghiuri de aproximativ 60 grade.

Unghiul dintre ramificatii trebuie sa aiba sa aiba valori cat mai apropiate; acest fapt confera stabilitate pomului, iluminare si aerisire optime.

Lungimea taierii reductive

Lungimea la care se scurteaza, prin taiere reductiva, ramificatiile principale are o mare importanta. O scurtare prea mare a ramificatiilor atrge dupa sine o aglomerare a ramificatiilor de ordin inferior in jurul axului si deci aerisire si iluminare deficiente. O scurtare nesemnificativa va avea ca rezultat un numar redus de lastari mari in interiorul coroanei si o aglomerare a acestora la periferie. Se creaza asfel perspectiva unei coroane goale la interior.
Taierea corecta trebuie sa asigure un spor de lastari spre capatul ramificatiilor, dar si cativa lastari laterali pe restul lungimi, pana la ax. Acestia vor avea distante suficiente intre ei si vor fi dirijati orizontal.

Daunatorii legumelor

·  Coropisnita roade radacinile plantelor sau reteaza tulpina de la suprafata.
   Combatere: momeli toxice

·  Limax (melcul fara cochilie) ataca varza, morcovul, ardeii, vinetele, castravetii, salata, etc.
    Combatere: terenul infestat se prafuieste cu superfosfat praf, piatra vanata pisata fin, praf de var nestins, 15 gr la mp. 

 · Gargarita cepei produce pagube prin larvele sale care sapa galerii in frunzele de ceapa.
   Combatere: se strang si se ard resturile vegetale; la aparitia primelor gargarite, primavara devreme, se stropeste cultura cu Carbetox 0,1%, Sinoratox 0,15%, la care se adauga ca adeziv aracet 0,2%.

·  Musculita cepei ataca ceapa si usturoiul, are 2-3 generatii pe an; prima generatie de larve ataca frunzele si bulbii mai tineri, iar generatia a doua si a treia ataca bulbii, in care sapa galerii. Frunzele se ingalbenesc si se usuca.
   Combatere: se strang si se ard resturile vegetale; samanta si arpagicul se trateaza inainte; la aparitia primelor larve se stropeste cultura cu Sinoratox 0,15% si Carbetox 0,1%. 

·  Molia si musca morcovului si a telinei sunt daunatori ale caror larve sapa galerii in radacini si frunze.
   Combatere: strangerea si arderea resturilor vegetale; tratamente la aparitia primelor larve cu Sinoratox 0,15%, Carbetox 0,1%, Basudin 0,08%. 

·  Gargarita verzei : larvele sapa galerii in tulpina si frunze.
   Combatere: lucrari repetate ale solului (araturi, prasit); la aparitia adultilor, inainte de a depune oua, se stropeste cu Sinoratox 0,15%, Carbetox 0,15%, Diazinon 0,15%. 

·  Buha verzei este periculoasa pentru culturile de varza; omida colorata in verde pana la brun-cenusiu, poate atinge 4-5 cm lungime; face gauri in capatana ajungand pana la cotor. Ataca si conopida.
    Combatere: inainte de formarea capatanii se trateaza cultura cu Carbetox 0,4%, Sinoratox 0,15%, Decis 0,04%, 0,6-0,8 litri solutie la mp. Cu 20 zile inainte de recoltare se stopeaza tratamentul. 

·  Fluturele alb al verzei este de asemenea un daunator periculos. Fluturii au corpul negru cu aripi albe cu pete negre, rotunde. Larvele (omizile) sunt galben-cenusii cu trei dungi galbene pe spate. Omizile rod frunzele de varza pana la nervura principala. Daca atacul este puternic si nu se iau masuri de combatere, cultura poate fi distrusa. Ataca si conopida.
   Combaterea se face la fel ca la buha verzei. 

·  Gandacul de Colorado adult este de 8-12 mm lungime, de forma ovala, bombat pe spate; pe fiecare aripa are 5 dungi negre. Larvele rosii-caramizii se hranesc cu frunzele de cartofi, vinete, rosii, ardei. Daca nu se iau masuri de combatere tufele pot ramane fara frunze.
   Combatere: stropirea culturii la aparitia primelor insecte cu Decis 0,05%, Hostation 0,1%, 0,7-0,8 litri la mp. Pe suprafete mici insectele pot fi adunate cu mana inainte de a depune oua.

 

Arnica

Arnica

Specie caracteristică pentru fâneţe şi păşuni umede din zona montana şi subalpina. Specie înaltă de 20- 60 cm, cu o rozetă de frunze bazale şi câteva frunze tulpinale, fară peţiol, ovat-eliptice. Se caracterizeaza. printr-o inflorescenţă terminală, de culoare galbenă, însoţită de două inflorescenţe laterale situate sub cea terminală. In scopuri medicinale se recoltează numai inflorescenţa terminala. Planta fiind din ce în ce mai rara în flora noastre spontană, se recomandă reînsămânţarea toamna în locurile unde s-au recoltat inflorescenţele.

Compoziţie chimică

Inflorescenţele de Arnică conţin sesquiterpene lactonice de tipul henelaninei şi dihydrohenelaninei, flavonoide — în special izoquercitrină, lutcolin-7-glicozid şi astragalină, ulei esenţial conţinând tymol şi derivaţii acestuia, acizi fenol carbonici: clorogenic, cynarinic şi cafeic, precum şi cumarinc.

Farmacologie

Preparatele pe bază de arnică aplicate local au acţiune antiinflamatoare, analgezica şi antiseptică. Henelanina are actiune imunostimulantă.

Recomandări

— extern — sub formă de tinctură diluata cu apa, pentru efectele cicatrizante şi antiinflamatoare;

— intem — în doze mici, moderează activitatea centrilor nervoşi  superiori, având efecte antialgice şi sedative.

Mod de preparare şi administrare

Tinctura se prepară din 10 g inflorescenţe uscate la 100 ml alcool de 60°-70°, prin macerare timp de 8 zile.

— extern se aplică direct pe răni cu suprafaţa mica, iar diluată 1:1 cu apă fiarta şi răcită sub formă de comprese;

— intern 20-25 picături de două ori pe zi, atât ca sedativ, cât şi în spasmele arteriale şi arteroscleroză.

Contraindicaţii

In dozele menţionate nu prezintă contraindicaţii şi nici reacţii adverse. Tratamentul prelungit poate produce dermatite edematoase cu formare de pustule şi dermatite. In doze mai mari, devine toxică, iar în doze şi mai mari, are efecte paralizante. Nu se aplică nici extern pe plăgi deschise care au suprafaţa mai mare dc 3-4 cm². In acest caz, se poate aplica diluată sub formă de comprese.

Brusturele- efecte benefice

Brusturele

Planta înaltă bianuală de 1-2 m înălţime, cu rădăcina pivotanta, ramificată, de 30-60 cm lungime şi groasă pana la 6 cm. Frunzele sunt mari, triunghuilar ovate, verzi pe faţa superioară şi albicioase pe cea inferioară datorită perişorilor fini. Inflorescenţele sunt globuloase cu flori purpurii şi sunt prevazute cu ţepi cu vârful intors. Creşte de la şes până la munte pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, cailor ferate, lângă garduri.

Compoziţie chimică 

Acizi cafeilchimici: acid cafeic, acid clorogenic şi alţi derivaţi ai acidului cafeic; inulina (27-45%), mucilagii până la 69%, compuşi acetilenici sulfuraţi diverşi, dintre care acizii aretic, arctinone şi aretinale etc; un ulei esenţial bogat in acizi amari; acid cortuzic şi guianolizi dehidrocostuzicoiactonici, sitosteroli stigmasteroli şi acid gama-guadinino-n-butiric, lignani (neoaretina, arctigenina, arctiina, dancosteroli etc), săruri minerale.

Farmacologie

Fibrele conţinute în rădacina de brusture sunt capabile de-a încorpora compuşi toxici, absorbiţi eventual pe cale orală, între care policlorobenzenele, uşurând eliminarea acestora. Prin acest mecanism, poate acţiona direct asupra hepatocitelor, având acţiune dctoxifiantă.  Prin conţinutul în acizi cafeilchintci, conţinuţi în cantităţi apreciabile în rădacina de brusture, aceştia au proprietatea de-a proteja ficatul confruntat cu mulţi agenţi hepatotoxici. Printre altele, radacina de brusture reduce absorbţia intestinală de colesterol şi a lipidelor. Reduce de asemenea formarea acidului litocolic care este hepatotoxic, mutagen şi potential carcinogen. Aceste acţiuni au fost demonstrate ştiintific, justificând utilizarea empirică a brusturclui ca hepatoprotector, diuretic-depurativ şi detoxifiant.

Datorită acţiunii diuretic-depurative, detoxifiant-stimulante a secreţiilor hepato-biliare, brusturele acţionează în diferite dermatopatii: acnee, dermatite seboreice, furunculoze etc. La fel ca şi alte fibre dietetice vegetale, rădăcina de brusture are acţiune antinflamatorie şi antioxidantă. Printre altele, acizii cafeil-chinici protejează colagenul cutanat de efectele produse de expunerea la lumina solară directă şi a razelor UV şi inhiba hialurodinaza, enzima raspunzătoare de deteriorarea ţesuturilor cutanate şi subcutanate, specifică dermatopatiilor.

In ceea ce priveşte acţiunca hipoglicemiantă, aceasta se datoreste conţinutului foarte ridicat în inulină, privează pacientul de gustul dulee, carc nu se resoarbe în organism. Reduce şi absorbţia glucozei în organism. Deşi, în mod empiric, rădăcina de brusture se recomandă ca antilitiazic, până în prezent nu s-au facut cercetări ştiinţifice în această direcţie. 

Recomandări

— intern, se utilizează radacinile despicate şi uscate în afecţiuni hepatice pentru acţiunea coleretică (stimulentă a secreţiei de bile) şi pentru acţiunea diuretică şi uşor hipoglicemiantă. Se utilizează şi în tratamentul eczemelor si infecţiilor cutanate;

— extern, în diferite loţiuni pentru stimularea regenerării şi creşterii părului şi în arsuri. 

Mod de preparare şi administrare 

— decoct, folosind 2 linguriţe de radacina fragmentata mărunt, la o cană cu apa; se beau 2 căni pe zi;

- macerat la rece (6, 8 ore) preparat din 4 linguri de rădăcini la 1 l apă. Intreaga cantitate se bea repetat în cursul unei zile. Pentru diabetici se recomandă asocierea în părţi egale cu teci de fasole şi frunze de dud, din care se prepara un decoct scurt (5 miinute) compus dintr-o lingură amestec de planta la o cana cu apă. Se beau 2—3 căni pe zi.

— extern: revulsiv puternic sub formă de frecţii în dureri reumatice şi articulare; ca stimulent al creşterii părului în combinatie cu alte plante.

In dermatopatii se utilizează sub formă de decoct concentrat 2 linguri la o cană de apă pentru aplicaţii locale, combinat cu tratamentul intern. 

Contraindicaţii

Nu prezinta.

Efecte benefice ale ardeiului iute

ARDEIUL IUTE
(Capsicum anuum L.)

Specie mult cultivata in scopuri alimentar-condintentare, dar si în scop medicinal.

Compozitie chimica

Contine pana la 1,5% capsaicinoide (substanta care imprima gustul arzator) inclusiv capsaicina, pana la 1 %, dihidrocapsaicina, nordihidrocapsaicina si homocapsaicina, pigmenti carolenoidici care includ capsantina, capsorubina, alfa si beta-caroten, ulei gras, glicozide sterolice respectiv capsicozidele A, B, C, D, 12-15% proteine, vitaminele A şi C si urme de ulei volatil.

Farmacologie

Are actiune rubefianta (congestionanta intensa, dar trecatoare a pielii) si vasostimulanta, intrand în categoria medicamentelor analgezice topic (local) datorita continutului in capsaicinoide si capsaicina.
Are si actiune antiseptica, diaforetica si stimulanta a secretiilor gastrice.
Actiunea principala ramane cea a tratamentelor simptomatice, atat la adulti cat si la copii, în spasmele şi durerile musculare din zona umerilor, bratelor si coloanei vertebrale, pentru tratarea artritelor, reumatismului, nevralgiilor, lumbago, sciatica si degeraturi usoare.

Recomandări

— intern: in doze mici ca stimulent al secretiilor gastro-intestinale. Tinctura 10% este recomandata, in cura de dezintoxicare în alcoolismul cronic;
— extern: revulsiv puternic sub forma de frectii in dureri reumatice si articularc. Ca stimulent al creşterii parului în combinatie cu alte plante.

Mod de preparare si administrare

Pentru uz intern, tinctura se prepara din 10 g fructe uscate la 100 ml alcool de 70°. Ca stimulent gastric se iau 10-20 picaturi in putina apa cu 15 minute înainte de mancare. Pentru cura de dezintoxicare alcoolică se iau 50-60 picaturi in putina apa sau ceai, de mai multe ori pe zi, de cate ori individul simte nevoia sa bea.
Extern se prepara tot o tinctura din 20 g fructe la 100 ml alcool de 60°-70° cu care se fac frectii. In aceasta tinctura se poate imbiba vata, iar dupa uscare se aplică pe locul dureros cu ajutorul unui bandaj elastic.
Tot extern, pentru stimularea cresterii parului, se prepara o tinctura din parti egale de ardei iute, radacina de brusture si radacina de urzica, in alcool de 60°--70°, cu care se frictioneaza radacina parului ferind ochii.

Contraindicatii

Intern, în hiperaciditate, ulcer gastric si afectiuni hepatice si urorenale. Nu se aplica pe pielea lezata. In rare cazuri s-a constatat hipersensibilitatc manifestata prin urticarie.
Nota: Din ardeiul iute, Albert Szent Gyorgyi a extras pentru prima data (1927 -1932) vitamina C în stare cristalină (cca 200 mg/kg)

Efecte benefice ale busuiocului

BUSUIOCUL
(Ocimum basilicum L.)

Specie anuala de cultura cunoscuta în toate regiunile tării ca planta de cult sau condimentara, precum şi ca planta medicinala. Se utilizează partile aeriene ale plantei recoltate în timpul infloririi.

Compozitie chimica

Uleiul esential este în cantitate de 0,10-0,20%, fiind constituit în proportie de 70-88% metil chavicol şi cantitati mici de linalol, cincol, camfor, eugenol, limonen şi citrolenol. S-au mai identificat anetol, beta-sitosterol; saponozide trilerpenice şi taninuri în partile aeriene ale plantei. Semintele sunt bogate în mucilagii.

Farmacologie

Planta a fost putin studiata din punct de vedere farmacologic. Uleiul esential are acţiune antideprcsiva, antispastica, carminativa, digestiva, expectoranta, febrifuga, galactogoga, profilactica in boli infectioase; este cortico-adrenal şi tonic stomahic.
Recomandari

Datorita compozitiei foarte bogate a uleiului volatil pe care-l contine, planta se recomanda in tulburari gastro- intestinale si în tulburari ale cailor respiratorii.
Uleiul voiatil obtinut prin antrenare cu vapori de apa are numeroasc recomandari terapeutice: extern, ca insectifug şi calmant al întepaturilor de insecte. Sub forma de aerosoli, in bronsite, tuse, otalgii şi sinuzile. Stimulant al sistemului imunitar in guturai, gripa, boli infectioase. In afectiunile sistemului nervos se recomanda in anxietate (teama, frica), în depresii, oboseala, insomnie, migrene,tensiune nervoasa.

Mod de preparare şi administrare

Planta sub forma de infuizie preparata dintr-o lingura de frunze şi flori la o cana cu apa. Se bea cate o cana dupa mesele principale.
Se foloseste in diferite preparate culinare, in Franta si Italia in special.
Uleiul volatil, sub forma de inhalatii, frectii, unguente.
Intern, uleiul volatil se utilizcaza foarte diluat (10 picaturi la 100 g ulei comestibil) din care se ia cate o lingurita tot după mesele principale.

Contraindicatii

Foarte rare. Uneori, la unele persoane, prezinta intoleranta. Contraindicat in timpul sarcinii. Uleiul este iritant al pielii in cantitati mari.